DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (2)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA I 

Capitolul 3 

Unde ni se povestește chipul hazliu în care Don Quijote a fost armat cavaler

Don Quijote îl chemă pe hangiu, se închise cu el în grajd și îi căzu în genunchi. Îi ceru ca în dimineața următoare să îl armeze cavaler, urmând ca în acea noapte să își privegheze armele, după cum era descris obiceiul în romanele cavalerești.

Hangiul îi cântă în strună, râzând în sinea lui de trăsneala oaspetelui său. Îi spuse că îi va face pe voie, apoi, aflând că nu are niciun ban la el, îi spuse că datina cavalerilor era să aibă întotdeauna cu ei pungi pline cu bani, rufărie curată și alifii pentru oblojirea rănilor pe care le-ar putea căpăta în lupte. Era bine să aibă și un scutier care să care toate acestea.
Don Quijote își puse armele și armura lângă fântână și începu veghea de arme. După un timp, unul dintre catârgiii aflați acolo voi să adape catârii. Încercă să dea armele la o parte, fără a-i da nicio atenție cavalerului. Acesta înșfăcă lancea și îi dădu una în cap catârgiului, așternându-l la pământ. Sosi un altul, care nu știa ce se petrecuse. Încercă și acesta să dea armele la o parte, iar cavalerul îl doborî și pe el. Auzind zgomot, hangiul și ceilalți veniră în fugă. Catârgiii ceilalți începură să arunce cu pietre în Don Quijote, dar hangiul îi potoli.
Îngrijorat de cursul luat de evenimente, hangiul îi spuse lui Don Quijote că își veghease destul armele, fiindcă nu trebuia să facă asta decât două ore, iar el le veghease timp de patru ore. Aduse un mare catastif în care își nota socotelile și se prefăcu a citi o rugăciune din el. Îl atinse apoi cu spada  pe umăr, armându-l astfel cavaler.
Cele două domnițe îl ajutară să-și pună armura, apoi Don Quijote încălecă pe Rocinante și plecă, mulțumindu-i hangiului cu niște cuvinte atât de înflorite, că bietul om nici nu le înțelese.

Capitolul 4 

Despre ceea ce i s-a întâmplat cavalerului nostru după plecarea de la han

Cavalerul porni înapoi către satul lui, cu gândul să își ia bani și rufărie, ba chiar și un scutier. Trecând pe lângă o pădure, auzi niște țipete. Socotind că este cineva care are nevoie de ajutor, Don Quijote intră în pădure. Dădu peste un țăran voinic care îl bătea cu cureaua pe un băiat de vreo cincisprezece ani. Din cuvintele lor reieșea că băiatul nu avusese grijă de turma stăpânului său.
Don Quijote, care nu avea decât cavaleri în cap, așa îl și numi pe țăran, chemându-l la luptă fiindcă bătea o ființă fără apărare. Când îl văzu cu lancea în mână, țăranul își dezlegă argatul și promise că îi va plăti simbria, pe care băiatul spusese că nu i-o plătise de nouă luni. Încrezător în cuvântul de cavaler pe care i-l dăduse țăranul, Don Quijote plecă. În urma lui, țăranul îl bătu și mai rău pe bietul băiat.
Cavalerul nu merse prea mult și întâlni o ceată de negustori toledani. Socotindu-i cavaleri rătăcitori, hotărî să facă o ispravă din cele despre care citise în romanele cavalerești. Se opri în mijlocul drumului și le strigă că nu îi lasă să treacă până când nu recunosc cu toții că Dulcineea din Toboso este cea mai frumoasă domniță de pe pământ.
Negustorii înțeleseră că nu e întreg la minte. Cum le plăcea să glumească, unul mai mucalit ceru să le-o arate pe domniță. Don Quijote răspunse că, dacă le-ar arăta-o, recunoașterea nu ar mai fi meritul lui.
Cavalerul se repezi asupra celui care îi vorbise, dar Rocinante se poticni și se prăvăli aruncându-și stăpânul la pământ. Greutatea armurii și a armelor nu îl lăsară pe Don Quijote să se ridice, și tot ce putu să facă fu să-i bombăne într-una pe negustorii care își văzuseră de drum. Un catârgiu de-al lor, mai țâfnos, îi rupse lancea, apoi îl bătu zdravăn cu o bucată din ea.

* * * 

Urmează Don Quijote (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !