9 august 2018

AVENTURILE LUI HABARNAM ȘI ALE PRIETENILOR SĂI (16)

roman de NIKOLAI NOSOV


Capitolul XVI Concertul

Urmare la Aventurile lui Habarnam (15)

Tot orașul află despre marele cercetător Habarnam și tovarășii săi, căci fetițele răspândiră repede vestea. În curând toate erau pe strada spitalului, cu plăcinte, dulcețuri și compoturi pentru băiețași. Stropdemiere le anunță că bolnavii nu au nevoie de nimic și le rugă să plece. Nu plecă nicio fetiță, fiindcă auziseră că Habarnam și alți doi băiețași aveau să iasă chiar atunci din spital. Stropdemiere le spuse atunci fetițelor că nu le dă drumul băiețașilor până când ele nu se împrăștie.


În loc să se împrăștie, fetițele intrară prin casele cunoștințelor (și se cunoșteau toate între ele). Când Habarnam, Tubuleț și Guslă ieșiră din spital, împreună cu Fulgdenea și Albăstrica, pe la toate geamurile apărură zeci de fetițe.Toate întrebau în gura mare care dintre cei trei este celebrul Habarnam, iar el se simțea foarte măgulit. Una dintre fetițe era chiar să cadă de la etaj, fiindcă se aplecase  prea tare pe ferestră.
Două fetițe, însă, Rândunica și Pisicuța, erau revoltate că lui Habarnam i se dă atâta atenție. Erau de părere că băiețașii nu trebuie să fie băgați în seamă și atunci vor sta liniștiți. Tot șușotind, fetițele acestea le-au convins și pe celelalte să nu le dea atenție băiețașilor.
Tubuleț și Guslă primiseră o cameră mare aflată într-o casă din Piața Merilor. Fetițele erau mari amatoare de muzică și mai toate cântau la harpă. Uitând de hotărârea de a ignora băiețașii, ele se îndreptară seara către Piața Merilor, sperând să îl audă pe Guslă cântând la flaut. Au așteptat destul de mult și, tocmai când credeau că nu se va mai întâmpla nimic, auziră sunetele minunate ale flautului.
Zarva se potoli, ferestrele tuturor caselor se deschiseră și începură să se audă harpele, care încercau, întâi timid, apoi tot mai sigur, să repete melodia cântată la flaut de Guslă. Tocmai acum sosi și Habarnam, cu pensulele și culorile lui Tubuleț. Vrăjit de melodie, începu chiar să danseze, dar văzu că nu se uită nimeni la el și intră repede în casă.

* * *

Urmează Aventurile lui Habarnam (17)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !