8 august 2018

AVENTURILE LUI HABARNAM ȘI ALE PRIETENILOR SĂI (12)

roman de NIKOLAI NOSOV

Capitolul XII Noile cunoștințe

Urmare la Aventurile lui Habarnam (11)

Habarnam se hotărî să se dea jos din pat, dar tocmai atunci auzi de după ușă zgomot și șoapte. Cineva privea prin gaura cheii la el și se certa cu altcineva, care voia, de asemenea, să îl privească.


Băiețașul sări din pat și deschise repede ușa. Cum ușa se deschidea în afară, izbi pe cineva. Habarnam văzu două fetițe care se frecau la frunte și izbucniseră în plâns. Ele îi întoarseră spatele și porniră să urce scara din dreapta ușii.
De teamă să nu mai facă altă ispravă, Habarnam se băgă la loc în pat. Nici nu apucă bine să pună capul pe pernă, că ușa se deschise. O fetiță cu părul cârlionțat băgă capul pe ușă și îi strigă că e un bătăuș, apoi închise ușa. Habarnam lăsă capul pe pernă din nou, dar fetița apăru iar, îi strigă același lucru, apoi închise ușa.
Hotărât să rezolve problema, Habarnam luă o linie lungă și se așeză lângă ușă. Când ușa se deschise, o pocni zdravăn pe cea care intrase, drept în frunte. Numai că nu era fetița cu părul cârlionțat, ci Albăstrica. Venise de la farmacie cu plasturele.
Băiețașul tăie repede o bucată de plasture și i-l lipi fetei pe frunte, apoi ea îi puse un plasture pe umăr. Fata se privi în oglindă, scoase plasturele, îl rotunji cu foarfeca și îl puse la loc pe frunte. Acum arăta chiar bine.
Habarnam o rugă pe Albăstrica să-i dea hainele. Fata îi spuse să se spele întâi. Îi dădu o periuță de dinți și băiețașul spuse că nu-i place să se spele pe dinți, fiindcă îl pișcă. Cum Albăstrica insistă, el dădu cu periuța de vreo două ori în silă. După ce își clăti gura, se săpuni pe mâini, se clăti, apoi dădu cu apă pe față. Albăstrica îi ceru să se săpunească  și pe față. El n-avu încotro, se dădu cu săpun pe față, se clăti în grabă, apoi căută prosopul cu ochii închiși. Nu se clătise bine și îi intra săpun în ochi.
După ce se șterse, Albăstrica îi spuse că arată mult mai bine decât înainte, că este chiar frumușel. Observând dârele de murdărie de pe prosop, spuse că în viitor va trebui să se spele mai bine. Îi dădu hainele și îl pofti în camera de sus, să ia masa.

* * *

Urmează Aventurile lui Habarnam (13)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !