roman de MARK TWAIN
Capitolul XXXVII O primejdie înspăimântătoare
Dimineață, yankeul declară în fața tribunalului că este sclavul unui mare conte. Acesta, fiind bolnav, l-ar fi trimis să aducă în grabă un medic. Omul cu care se bătuse l-ar fi atacat pe neașteptate, fără motiv, împiedicându-l să îndeplinească porunca marelui conte.
Auzind acestea, judecătorul îl condamnă imediat pe adversarul yankeului la o bătaie cu bicele, iar pe yankeu îl eliberează cerându-și scuze.
Yankeul fuge în grabă la sălașul sclavilor, dar nu găsește acolo decât trupul fără viață al stăpânului. Află de la un om că sclavii se revoltaseră împotriva stăpânului și îl uciseseră. Fuseseră prinși cu toții și ar fi trebuit să fie executați în scurt timp, dacă nu s-ar așteptat să îl prindă și pe cel evadat.
Imediat ce aude acestea, yankeul își cumpără niște haine care să îl ajute să nu fie recunoscut. Urmează un fir de telegraf și ajunge la telegrafistul din părțile acelea. Ia legătura cu Clarence, îi spune în ce situație se află și el și regele. Clarence promite că într-o jumătate de oră pornesc spre ei cavalerul Launcelot și cinci sute de alți cavaleri.
Yankeul pornește pe stradă și intră într-o prăvălie. Unul din grupul de sclavi, aflat pe stradă împreună cu un polițist, îl recunoaște. Polițistul se îndreaptă spre magazin și yankeul fuge pe ușa din spate. Polițistul se duce și el acolo și îl prinde pe yankeu.
Execuția sclavilor nu mai avea de ce să fie amânată. Avea să aibă loc în scurt timp, iar cavalerii nu puteau să ajungă să-i salveze pe rege și pe yankeu.
Capitolul XXXVIII Sir Launcelot și cavalerii vin să ne salveze
În fața zidurilor Londrei, sclavii așteaptă să fie spânzurați. Regele spune mulțimii cine este și se alege numai cu râsete și batjocuri.
Începe execuția, sunt spânzurați trei sclavi și al patrulea trebuia să fie regele. Tocmai atunci apare salvarea: Launcelot și ceilalți cavaleri. Îl înconjoară pe rege arătându-i respect, iar mulțimea îngenunchează și cere îndurare.
* * *
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !