28 iulie 2018

UN YANKEU LA CURTEA REGELUI ARTHUR. Povestire pe scurt (19)

roman de MARK TWAIN

Capitolul XXXV Un incident penibil

Regele este foarte supărat, nu atât pentru faptul că fuseseră vânduți negustorului de sclavi, cât pentru faptul că el fusese vândut pentru un preț mai mic decât credea el că valorează.
Cumpărătorii se uitau cu interes la rege, fiindcă era solid, dar erau nemulțumiți de atitudinea lui semeață. Proprietarul, voind să elimine acest defect, îl bate pe rege timp de o săptămână, dar nu reușește și renunță.

Sclavii sunt duși pe drumuri mai bine de o lună. În timpul acesta, regele devine dușmanul sclaviei. Acum, yankeul se simte dispus să fuga și pune la cale un plan de evadare.
Pe drum, sclavii trec prin diferite încercări. Într-o noapte îi surprinde viscolul în plin câmp. Stăpânul îi pune să se încălzească la rugul pe care fusese arsă o așa-zisă vrăjitoare.
Altădată, sclavii se întâlnesc cu un cortegiu care ducea la spânzurătoare o tânără ce avea un copil sugar în brațe. Bărbatul tinerei fusese luat cu arcanul la oaste. Femeia vânduse tot ce avusese prin casă, apoi fusese dată afară și ajunsese pe drumuri. Cum murea de foame și îi secase laptele, furase o bucată de pânză, cu gândul să o vândă și să cumpere ceva de mancare. Negustorul de la care furase o pârâse și femeia fusese arestată și judecată. Când aflase că femeia își va pierde viața, negustorul, un om nu rău la suflet, își pierduse mințile, apoi își luase viața. Înainte de execuție, femeia strigase disperată, nu pentru că își pierde viața, ci pentru că rămâne copilul fără nimeni pe lume. Preotul care o însoțise la spânzurătoare îi promisese că va avea el grijă de copil toată viața.

Capitolul XXXVI O întâlnire în beznă

Sclavii ajung la Londra. Yankeul vede un fir de telegraf sau de telefon, care l-ar fi ajutat mult în planurile sale de evadare. Fură de la un nobil o agrafă, cu gândul să deschidă cu ea lacătele care uneau lanțurile. Chiar atunci stăpânul îi vinde, pe el și pe rege, nobilului. Acesta spune că îi va lua a doua zi.
Noaptea, Yankeul își descuie lacătele, dar când să le deschidă și pe ale regelui, vine stăpânul ca să-și controleze marfa. Yankeul vede o umbră alături de ei, crede că e chiar stăpânul și sare la bătaie. Apar străjerii și îi duc la închisoarea orașului, unde Yankeul vede că se luptase cu altcineva.

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !