roman de CARLO COLLODI
Capitolul XXVIII
Pinocchio este în pericol să fie fript în tigaie ca orice pește
Câinele Alidoro îl mână în goană pe Pinocchio până la țărmul mării. Pinocchio se aruncă în apă. Alidoro ajunse și el în apă, căci alerga prea repede ca să se oprească. Neștiind să înoate, dădu disperat din labe, dar începu să se scufunde.
Așa de jalnic îl rugă Alidoro pe Pinocchio să îl ajute, că inima bună a păpușii de lemn nu rezistă. Îl scoase pe mal, apoi fugi din nou în apă. Câinele strigă după el, mulțumindu-i și promițând că nu va uita fapta lui bună.
Pinocchio înota spre o peșteră dintre stânci, când simți că este prins într-un năvod, alături de mulți pești. Pescarul scoase năvodul și îl duse în peșteră, unde se și încinsese uleiul într-o tigaie. Scoase peștii din năvod, rând pe rând, punându-i într-un vas fără apă. Ultimul fu Pinocchio.
Pescarul crezu întâi că băiețelul de lemn este un rac. Pinocchio spuse că nu e rac, ci păpușă. Bucuros, pescarul spuse că nu mai mâncase până atunci un pește-păpușă și că abia așteaptă. Orice îi spuse Pinocchio nu îl făcu pe om să se răzgândească. Tăvăli peștii prin făină și îi prăji. La urmă îi veni rândul și lui Pinocchio, pe care îl dădu prin făină de cinci-șase ori.
Așa de jalnic îl rugă Alidoro pe Pinocchio să îl ajute, că inima bună a păpușii de lemn nu rezistă. Îl scoase pe mal, apoi fugi din nou în apă. Câinele strigă după el, mulțumindu-i și promițând că nu va uita fapta lui bună.
Pinocchio înota spre o peșteră dintre stânci, când simți că este prins într-un năvod, alături de mulți pești. Pescarul scoase năvodul și îl duse în peșteră, unde se și încinsese uleiul într-o tigaie. Scoase peștii din năvod, rând pe rând, punându-i într-un vas fără apă. Ultimul fu Pinocchio.
Pescarul crezu întâi că băiețelul de lemn este un rac. Pinocchio spuse că nu e rac, ci păpușă. Bucuros, pescarul spuse că nu mai mâncase până atunci un pește-păpușă și că abia așteaptă. Orice îi spuse Pinocchio nu îl făcu pe om să se răzgândească. Tăvăli peștii prin făină și îi prăji. La urmă îi veni rândul și lui Pinocchio, pe care îl dădu prin făină de cinci-șase ori.
Capitolul XXIX
Pinocchio se întoarce acasă la Zână, care îi promite că a doua zi nu va mai fi păpușă, ci va deveni un băiat adevărat. Avea să urmeze o mică gustare cu cafea cu lapte, pentru a sărbători acest mare eveniment.
Chiar în clipa în care pescarul se pregătea să-l arunce pe Pinocchio în tigaie, năvăli în peșteră Alidoro, atras de mirosul de prăjeală. Pinocchio strigă disperat după ajutor. Câinele îl smulse din mâna pescarului și fugi cu el până la cărarea care ducea spre sat. Se despărțiră prietenește, plecând fiecare la treburile sale.
Pinocchio îl întrebă pe un bătrânel dacă știa ceva despre soarta lui Eugenio. Băiatul își revenise și plecase acasă. În urma lui rămăsese vorba că Pinocchio era cel care îl lovise în cap cu cartea cea grea. Bătrânelul spuse despre Pinocchio că este un băiat rău și nechibzuit. Păpușa de lemn îl contrazise, spunând că e bun și ascultător. În clipa aceea începu să-i crească nasul, așa că trebui să recunoască adevărul.
Băiatul de lemn porni către casa Zânei. Când ajunse, deja se înnoptase și ploua foarte tare. Bătu în poartă și, într-un târziu, se deschise o fereastră la ultimul etaj al casei, al patrulea. La fereastră apăru un Melc mare. El îi spuse lui Pinocchio că va coborî să-i deschidă, dar ajunse la parter abia în zori. Între timp, Pinocchio, furios, dăduse cu piciorul în ușă și rămăsese cu el înfipt acolo.
Melcul nu voi să o trezească pe Zână, iar mâncarea pe care i-o ceru Pinocchio o aduse abia după trei ore și jumătate. Părea o masă bună, o pâine, un pui fript și patru caise. Când încercă să le mănânce, păpușa de lemn descoperi că nu erau adevărate și nu puteau fi mâncate. Supărat și istovit de foame, Pinocchio leșină.
Când se trezi din leșin, Pinocchio era în casă, întins în pat. Zâna se afla și ea acolo și îl făcu să promită că va fi cuminte și ascultător. Într-adevăr, Pinocchio își văzu de treabă până se terminară cursurile școlii. La examenul final avu cele mai bune rezultate, iar purtarea i-a fost socotită acceptabilă.
Mulțumită, Zâna îi spuse băiețelului de lemn că a doua zi va deveni un băiat adevărat, din carne și oase. Va avea și o petrecere după aceea, la care putea să-i invite pe toți prietenii și pe toți colegii de școală.
Pinocchio îl întrebă pe un bătrânel dacă știa ceva despre soarta lui Eugenio. Băiatul își revenise și plecase acasă. În urma lui rămăsese vorba că Pinocchio era cel care îl lovise în cap cu cartea cea grea. Bătrânelul spuse despre Pinocchio că este un băiat rău și nechibzuit. Păpușa de lemn îl contrazise, spunând că e bun și ascultător. În clipa aceea începu să-i crească nasul, așa că trebui să recunoască adevărul.
Băiatul de lemn porni către casa Zânei. Când ajunse, deja se înnoptase și ploua foarte tare. Bătu în poartă și, într-un târziu, se deschise o fereastră la ultimul etaj al casei, al patrulea. La fereastră apăru un Melc mare. El îi spuse lui Pinocchio că va coborî să-i deschidă, dar ajunse la parter abia în zori. Între timp, Pinocchio, furios, dăduse cu piciorul în ușă și rămăsese cu el înfipt acolo.
Melcul nu voi să o trezească pe Zână, iar mâncarea pe care i-o ceru Pinocchio o aduse abia după trei ore și jumătate. Părea o masă bună, o pâine, un pui fript și patru caise. Când încercă să le mănânce, păpușa de lemn descoperi că nu erau adevărate și nu puteau fi mâncate. Supărat și istovit de foame, Pinocchio leșină.
Când se trezi din leșin, Pinocchio era în casă, întins în pat. Zâna se afla și ea acolo și îl făcu să promită că va fi cuminte și ascultător. Într-adevăr, Pinocchio își văzu de treabă până se terminară cursurile școlii. La examenul final avu cele mai bune rezultate, iar purtarea i-a fost socotită acceptabilă.
Mulțumită, Zâna îi spuse băiețelului de lemn că a doua zi va deveni un băiat adevărat, din carne și oase. Va avea și o petrecere după aceea, la care putea să-i invite pe toți prietenii și pe toți colegii de școală.
Capitolul XXX
Pinocchio, în loc să devină băiat, pleacă pe ascuns cu prietenul său, Lucignolo, în Țara Jucăriilor...
Pinocchio plecă să-și invite prietenii la petrecere, promițând Zânei că va reveni acasă înainte de a se înnopta. În scurt timp îi invitase pe toți, numai pe cel la care ținea cel mai mult nu îl găsi. Acesta se numea Romeo, dar toți îi spuneau Lucignolo, adică Fitil, fiindcă era lung și subțire ca un fitil de lampă.
Păpușa de lemn îl căută mult timp pe prietenul său, un mare ștrengar, neiubitor de școală. Îl găsi, până la urmă, ascuns în șopronul unei case. Lucignolo spuse că așteaptă un car ce va trece pe la miezul nopții și îl va duce, împreună cu alți băieți, în Țara Jucăriilor. Acolo săptămâna era formată din șase joi (joia nu se făcea școală) și o duminică, iar vacanța ținea din prima zi a lunii ianuarie până în ultima zi a lui decembrie, așa că nu se învăța deloc. De dimineață până seara toată lumea se juca și se distra.
Lucignolo îl îndemnă pe Pinocchio să meargă și el. La început, băiatul de lemn nu voi, spunând că îi făgăduise Zânei să fie cuminte și să se întoarcă înainte de apusul soarelui. Lucignolo făcu ce făcu, îi spuse câte-n lună și-n soare și îl reținu până când apăru carul cu băieți.
Păpușa de lemn îl căută mult timp pe prietenul său, un mare ștrengar, neiubitor de școală. Îl găsi, până la urmă, ascuns în șopronul unei case. Lucignolo spuse că așteaptă un car ce va trece pe la miezul nopții și îl va duce, împreună cu alți băieți, în Țara Jucăriilor. Acolo săptămâna era formată din șase joi (joia nu se făcea școală) și o duminică, iar vacanța ținea din prima zi a lunii ianuarie până în ultima zi a lui decembrie, așa că nu se învăța deloc. De dimineață până seara toată lumea se juca și se distra.
Lucignolo îl îndemnă pe Pinocchio să meargă și el. La început, băiatul de lemn nu voi, spunând că îi făgăduise Zânei să fie cuminte și să se întoarcă înainte de apusul soarelui. Lucignolo făcu ce făcu, îi spuse câte-n lună și-n soare și îl reținu până când apăru carul cu băieți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !