roman de CARLO COLLODI
Capitolul I
Cum s-a făcut că meșterul Ciliegia, tâmplarul, a găsit o bucată de lemn care plângea și râdea ca un copil...
Cândva, pe vremea când, în Italia, oricare cetățean respectabil purta perucă, un tâmplar, meșterul Ciliegia, a găsit o bucată de lemn ciudată.
Bătrânul meșter Antonio era cunoscut sub numele de Ciliegia (cireașă, în limba italiană) fiindcă avea vârful nasului lucios și roșu-închis, ca o cireașă coaptă.
Meșterul hotărî să facă din bucata de lemn un picior de măsuță. Când începu să cioplească la ea, însă, auzi o voce subțirică ce îl rugă de mai multe ori să nu lovească așa tare. Uimit, meșterul privi de jur împrejur. Nu era nimeni, nici în casă, nici afară. Bătrânul înțelese că vorbise bucata de lemn și căzu la pământ, pierzându-și cunoștința.
Bătrânul meșter Antonio era cunoscut sub numele de Ciliegia (cireașă, în limba italiană) fiindcă avea vârful nasului lucios și roșu-închis, ca o cireașă coaptă.
Meșterul hotărî să facă din bucata de lemn un picior de măsuță. Când începu să cioplească la ea, însă, auzi o voce subțirică ce îl rugă de mai multe ori să nu lovească așa tare. Uimit, meșterul privi de jur împrejur. Nu era nimeni, nici în casă, nici afară. Bătrânul înțelese că vorbise bucata de lemn și căzu la pământ, pierzându-și cunoștința.
Capitolul II
Meșterul Ciliegia dăruiește bucata de lemn prietenului său, Geppetto, iar acesta o ia să facă din ea o păpușă miraculoasă, care să știe să danseze, să mânuiască spada și să facă salturi mortale
Tocmai când meșterul își reveni din leșin, intră prietenul său Geppetto. Acesta era un bătrânel vioi, pe care copiii îl porecliseră Polendina (mămăliguță), din pricina perucii sale galbene, asemănătoare cu o mămăligă.
Geppetto îi ceru prietenului său să-i facă o păpușă de lemn care să știe să danseze, să mânuiască spada și să facă salturi mortale. Se gândise să colinde lumea cu ea și să-și câștige pâinea și vinul.
Când Geppetto termină de vorbit, vocea îl felicită pe Polendina, ceea ce îl înfurie foarte rău pe bătrânel. El crezu că îi spusese așa chiar prietenul său și se luă la harță cu acesta până când ajunseră să își smulgă perucile unul altuia.
După ce se liniștiră și se împăcară, meșterul Ciliegia îi dărui lui Geppetto chiar bucata de lemn la care se apucase el să lucreze.
Geppetto îi ceru prietenului său să-i facă o păpușă de lemn care să știe să danseze, să mânuiască spada și să facă salturi mortale. Se gândise să colinde lumea cu ea și să-și câștige pâinea și vinul.
Când Geppetto termină de vorbit, vocea îl felicită pe Polendina, ceea ce îl înfurie foarte rău pe bătrânel. El crezu că îi spusese așa chiar prietenul său și se luă la harță cu acesta până când ajunseră să își smulgă perucile unul altuia.
După ce se liniștiră și se împăcară, meșterul Ciliegia îi dărui lui Geppetto chiar bucata de lemn la care se apucase el să lucreze.
Capitolul III
Întors acasă, Geppetto începe imediat să-și modeleze păpușa și o botează Pinocchio. Primele năzdrăvănii ale păpușii de lemn
Geppetto era sărac și trăia singur într-o cămăruță sărăcăcioasă, cu mobilă puțină și stricată. Pe un perete avea pictată o vatră cu focul aprins și cu o oală ce fierbea pe ea.
Imediat ce ajunse acasă, bătrânul începu să lucreze la păpușa de lemn. Îi făcu capul, părul, fruntea și ochii. Cum termină de făcut ochii, bătrânul se miră că privirile lor îl țintuiesc insistent. Îi făcu apoi nasul, care începu să crească și, oricât îl scurta bătrânul, el creștea la loc. Urmă gura. Nici n-o termină bine, că începu să râdă și să îl necăjească pe meșter. Bătrânul îi strigă să se oprească, dar gura nu se opri. Atunci Geppetto își văzu de treabă mai departe, făcându-se că nu aude.
Nici nu-i făcu bine mâinile, că Pinocchio îi smulse peruca din cap. Îi făcu, în cele din urmă, și picioarele, și îl învăță să meargă. Imediat ce învăță să meargă, Pinocchio ieși pe ușă și o luă la goană pe stradă.
Geppetto ieși și el și se luă după Pinocchio. Un polițist îi ieși în cale lui Pinocchio și îl opri. Bătrânul ajunse și el acolo și începu să-l certe pe Pinocchio, iar acesta se trânti la pământ. Lumea începu să îl compătimească și atunci polițistul îl lăsă în pace pe Pinocchio, în schimb îl duse pe bătrânul Geppetto la închisoare.
Imediat ce ajunse acasă, bătrânul începu să lucreze la păpușa de lemn. Îi făcu capul, părul, fruntea și ochii. Cum termină de făcut ochii, bătrânul se miră că privirile lor îl țintuiesc insistent. Îi făcu apoi nasul, care începu să crească și, oricât îl scurta bătrânul, el creștea la loc. Urmă gura. Nici n-o termină bine, că începu să râdă și să îl necăjească pe meșter. Bătrânul îi strigă să se oprească, dar gura nu se opri. Atunci Geppetto își văzu de treabă mai departe, făcându-se că nu aude.
Nici nu-i făcu bine mâinile, că Pinocchio îi smulse peruca din cap. Îi făcu, în cele din urmă, și picioarele, și îl învăță să meargă. Imediat ce învăță să meargă, Pinocchio ieși pe ușă și o luă la goană pe stradă.
Geppetto ieși și el și se luă după Pinocchio. Un polițist îi ieși în cale lui Pinocchio și îl opri. Bătrânul ajunse și el acolo și începu să-l certe pe Pinocchio, iar acesta se trânti la pământ. Lumea începu să îl compătimească și atunci polițistul îl lăsă în pace pe Pinocchio, în schimb îl duse pe bătrânul Geppetto la închisoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !