COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (2)

roman de Jules Verne

Capitolul IV. O propunere a lady-ei Glenarvan 

Mary Grant, cea mai mare dintre copiii capitanului Grant, povesti despre viața lor. Mama lor murise la nașterea fratelui ei, Robert. Căpitanul Harry Grant era nevoit să plece în lungi călătorii, lăsând cei doi copii în grija unei bătrâne verișoare.

Harry Grant făcuse ceva avere când se hotărâse să întemeieze o mare colonie scoțiană pe una din marile insule ale Pacificului. Visa ca Scoția să devină cândva independentă de Anglia, așa cum izbutiseră Statele Unite ale Americii. Desigur, guvernul nu îl ajută cu nimic, ba chiar îi puse bețe în roate. Atunci, căpitanul își puse averea la bătaie, construi vasul Britannia, își formă un echipaj de nădejde și, în anul 1861, porni spre apele Pacificului. Se primiră știri despre vas până în mai 1862, apoi nimeni nu mai auzi nimic de ei.

Chiar la vremea dispariției vasului muri și verișoara care îngrijea copii căpitanului Grant. Mary avea paisprezece ani și munci din răsputeri ca să îl poată îngriji și educa pe frățiorul ei. Când văzuseră notița din ziar, cei doi copii se urcaseră în tren și veniseră la Malcolm-Castle.

Tocmai atunci sosi lordul Glenarvan, foarte supărat că Amiralitatea refuza să pornească în căutarea căpitanului Grant și a celor doi marinari. Disperat, Robert Grant strigă că el se duce la Amiralitate. Mary spuse că se va duce să o roage pe regină. Soții Glenarvan știau că nu au nici o șansă, așa că lady Helena făcu o propunere, iar soțul ei o acceptă, ca să pornească ei, cu vasul lor, Duncan, în căutarea naufragiaților.

Capitolul V. Plecarea vasului Duncan

La ordinul lordului Glenarvan, căpitanul John Mangles aduse vasul Duncan la Glasgow, apoi pregăti vasul pentru călătorie. Vasul era nou și puternic, în interior se măriră magazia pentru combustibil, precum și cea pentru alimente, cambuza.

Priceputul bărbat de treizeci de ani, căpitanul John Mangles, îl avea secund pe bătrânul, dar puternicul Tom Austin. Sub comanda lor erau douăzeci și trei de oameni, toți scoțieni din prejma locului, curajoși, conducând vasul la fel de bine cum mânuiau armele. Echipajul era găzduit confortabil între punți, unde era loc destul.

Au fost amenajate și un apartament pentru lordul și lady Glenarvan și cabinele:  una pentru copiii capitanului Grant, una pentru domnul și doamna Olbinett - stewartul vasului și soția lui -, una pentru maiorul Mac Nabbs, apoi una pentru căpitan și una pentru secund, cea de-a șasea rămânând neocupată.

În seara dinaintea plecării absolut toți oamenii de pe vas, începând cu lord Glenarvan și terminând cu musul Robert Grant, căci așa ceruse băiatul să fie socotit, merseră împreună la catedrala din Glasgow, pentru binecuvântarea călătoriei. Reveniră după trei ore și, chiar în acea noapte folosiră fluxul de la ora trei și porniră. La ora șase, Duncan pătrundea în apele Oceanului Atlantic.

Capitolul VI. Pasagerul din cabina nr. 6

În prima zi de călătorie apele fură destul de agitate, dar a doua zi marea se mai liniști și ieșiră cu toții pe punte. Robert se cățără fără frică în vârful catargului, iar Mary spuse că nu era nici ea străină de îndeletnicirile marinărești, datorită tatălui ei.

La invitația lordului Glenarvan, porniră cu toții să viziteze vasul, mai puțin maiorul Mac Nabbs. Rămase pe punte și, după câteva minute, fu surprins când îi apăru înainte un călător necunoscut. Înalt și slab, bărbatul de vreo patru zeci de ani avea figura unui om inteligent, vesel și distrat. Când apăru căpitanul vasului, el îl numi Burton, iar vasului îi spuse Scoția. Apărură și lordul Glenarvan cu lady Helena, precum și copiii căpitanului Grant, iar necunoscutul se prezentă drept Jacques Paganel, secretarul Societății de geografie din Paris, având India ca țel al călătoriei sale.

* * * 

Urmează Copiii căpitanului Grant (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !