COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (17)

roman de Jules Verne

Capitolul XII Funeraliile unui șef maor

Tabu-ul era interdicția de a se atinge de ceva sau de cineva, ca să nu stârnească mânia zeilor și era declarat de preoți. Majoritatea șefilor erau și preoți, așa cum era și Kai-Kumu. Ei foloseau tabu-ul în diferite scopuri. Dacă peștii din râu se împuținau, îi declarau tabu și nimeni nu mai avea voie să-i prindă. Dacă dorea să păstreze numai pentru el legăturile cu vreo corabie cu mărfuri, o declara tabu și nimeni nu mai avea voie să ia legătura cu cei de pe corabie.

Prizonierii nu fură, deci, tulburați de nimeni. Ba chiar se mirară când nici a doua zi nu veni nimeni la ei. Nu știau că maorii respectau în liniște cele trei zile de la moartea cuiva. A  treia zi, maorii se adunară în mijlocul fortăreței, iar prizonierii fură aduși în fața șefului. Abia îi spuse Kai-Kumu lordului Glenarvan că va plăti chiar a doua zi cu viața uciderea lui Kara-Tete, iar ceilalți vor fi dați la schimb pentru Tohonga, marele preot, că sosi un războinic cu vești. Tohonga fusese împușcat de englezi. Kai-Kumu hotărî ca toți prizonierii să fie uciși a doua zi, în zori.

Începu ceremonia de funeralii pentru Kara-Tete. Corpul său fu depus în mijlocul fortăreței, pe o movilă. Rudele și prietenii îl jeliră, zgâriindu-și obrajii până la sânge. Fu ucisă soția decedatului, pentru ca acesta să aibă companie, și șase sclavi care să-i servească pe lumea cealaltă. După aceea, timp de o oră, maorii executară dansurile de înmormântare și băură spirt de ardei iute. Duseră apoi cadavrele, al lui Kara-Tete și al soției sale, în afara întăriturilor, pe vârful unui mic munte. Aici amenajară un fel de colibă, în care îngropară cele două corpuri, așezând alături de mormânt arme, veșminte, alimente și apă.

Capitolul XIII Ultimele ore

În ultima lor noapte, prizonierii se rugară lui Dumnezeu, apoi John Mangles îi arătă lordului Glenarvan un pumnal pe care îl luase când Kara-Tete căzuse neînsuflețit. Hotărâră să ia viața celor două femei înainte de a fi supuse la tortură. Se uitară, totuși, dacă nu s-ar fi putut evada, însă din colibă nu se putea ieși decât pe ușă, bine păzită de maori. Pereții din stânga și din dreapta dădeau spre prăpăstii, iar spatele colibei era sprijinit de o stâncă.

Trecură câteva ore din noapte când Mac Nabbs auzi un zgomot ciudat, ca și cum cineva scormonea în peretele din spate. Era cel mai mic dintre copiii capitanului Grant. Când Glenarvan îl împușcase pe Kara-Tete, Robert profitase de învălmășeală și fugise. Furase dintr-o colibă un cuțit și o frânghie apoi iscodise în jurul colibei. Găsise o grotă în stânca din spatele colibei și săpase în peretele subțire până când ajunsese la ei. Paganel, însă, nu era cu el și nu știa nimic despre soarta lui.

Prizonierii încetară vorba și se strecurară din colibă, coborând câte doi în fundul prăpastiei, cu ajutorul frânghiei. Urcară pe un munte și merseră cât putură de repede, până la răsăritul soarelui. Când se ridică ceața, un urlet general izbucni: maorii îi văzuseră.

Capitolul XIV Muntele Tabu

Prizonierii evadați urcară spre vârful muntelui și rămaseră uimiți când văzură că maorii se opresc la poalele lui și nu mai înaintează niciun pas. Observară că se află chiar pe muntele în vârful căruia fusese înmormântat Kara-Tete. Intrară în colibă și îl descoperiră pe Paganel, care mânca liniștit, înfășurat într-o mantie indigenă. El îi lămuri că muntele era tabu, datorită mormântului, așa că indigenii nu vor veni după ei.

Paganel povesti că și el profitase de învălmășeală, ca și Robert, dar când fugise nimerise într-o tabără de maori. Șeful îl îndrăgise imediat și nu se mai despărțise de el timp de trei zile, după care reușise să fugă. Ceea ce era ciudat, era că Paganel povestise totul foarte rezervat și parcă se ferise de ochii ascultătorilor în timp ce vorbea.

Glenarvan îi ceru lui Olbinett să prepare ceva de mâncare din proviziile aflate în colibă. Paganel îi sugeră să îngroape legumele în pământ, ca să se coacă. Se aflau pe un munte vulcanic, solul era fierbinte și, din loc în loc, țâșneau aburi fierbinți. Noaptea, Glenarvan și John Mangles încercară să vadă dacă s-ar putea strecura pe undeva, ca să treacă de maori și să-și vadă de drum, dar era imposibil. Maorii îi zăriră și traseră asupra lor.

* * * 

Urmează Copiii căpitanului Grant (18)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !