COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (12)

roman de Jules Verne

Capitolul XVI Maiorul susține că sunt maimuțe

Călătorii ajunseră în teritoriul Murray, un ținut izolat în care fuseseră împinși băștinașii de către coloniștii lacomi de noi și noi teritorii. Regiunea părea părăsită, până când zăriră o ființă mare și neagră ce părea o maimuță, urcând cu repeziciune într-un eucalipt. Când maiorul Mac Nabbs susținu că este o maimuță, Paganel le spuse că este un băștinaș australian și, într-adevăr, nu departe dădură peste o tabără de indigeni.

Oamenii, slabi și zdrențăroși, locuiau în zece corturi făcute din fâșii de scoarță și așezate direct pe pământ. Înfometați, începură să cerșească de mâncare, iar lady Helena ceru să li se împartă niște alimente. Bărbații înșfăcară totul, iar femeile rămaseră să îi privească cum înfulecă hămesiți pesmeții și carnea conservată.

Mary Grant nu putu să nu se gândească la faptul că tatăl ei se afla printre astfel de oameni și o podidiră lacrimile. John Mangles făcu tot ce putu ca să o linștească.

După ce mâncară, băștinașii dădură un fel de spectacol de mulțumire, simulând o luptă crâncenă, timp de vreo zece minute. Se opriră brusc atunci când zăriră un stol de cacadu, papagali mari. Porniră să-i vâneze cu bumerangul, doborând vreo douăsprezece păsări dintr-o lovitură.

Când să plece, călătorii fură atrași să vadă și vânătoare de casuari. Un indigen îmbrăcă un costum făcut din două piei de casuar și se strecură într-un grup de șase păsări, doborând dintr-o dată cu măciuca cinci dintre ei.

Capitolul XVII Ciobanii milionari

Călătorii își reluară drumul. Mare îi fu mirarea lui Paganel, când, într-o noapte, auzi o arie din ”Don Juan” de Mozart. Abia a doua zi se lămuri, când se întâlniră cu doi tineri eleganți. În urmă cu trei ani, tatăl lor, un bancher de la Londra, le dăduse bani și îi trimisese în Australia, ca să cunoască viața prin muncă. Ei erau acum proprietarii unui întins și înfloritor domeniu cu pășuni, cirezi de vite și turme de oi, cu liziere de copaci și crânguri de arbuști pline de păsări nemaivăzute de ochii europenilor, ca pasărea-de-satin sau pasărea-liră.

Cei doi tineri îi invitară pe călători să poposească în casa lor. După ce mâncară, aflară și scopul expediției lui Glenarvan. Ei fură de părere că îl vor găsi pe pe Harry Grant, viu și nevătămat, fiindcă băștinașii australieni erau oameni blânzi și pașnici. mai fuseseră și alți exploratori pierduți, care trăiseră douăzeci și chiar treizeci de ani printre aborigeni.

După amiază, plecară cu toții la vânătoare, iar John Mangles avu prilejul să-i salveze viața celui mai mic dintre copiii capitanului Grant.

Capitolul XVIII Alpii australieni

În drumul lor prin provincia Victoria, călătorii trebuiau să traverseze un lanț de munți, numiți Alpii australieni. Se deplasară cu greutate, prin trecători adânci și înguste. De mai multe ori, călătoarele trebuiră să coboare din căruță, iar călătorii să descalece și să împingă la căruță. Ba înjugară și caii să tragă în locul boilor, așa că nu se mirară prea mult când le muri primul cal.

Trecură, până la urmă, de Alpii australieni. Ajunși la câmpie, reluară călătoria spre Oceanul Pacific. Ayrton îl tot zorea pe lordul Glenarvan să îl trimită cu ordinul ca Duncan să vină la coasta căre care mergeau. Glenarvan prefera, însă, să îl păstreze pe Ayrton în caravană, spre dezamăgirea acestuia.

Până seara le mai muri un cal, apoi încă unul, ceea ce le stârni îngrijorarea. În ziua următoare nu mai muri niciunul, dar seara căruța se împotmoli în mocirla din valea râului Snowy. Așezară tabăra chiar acolo, lângă căruță. Noaptea, făcu de pază Mac Nabbs. Maiorul văzu umbrele unor oameni ce căutau niște urme și se furișă să vadă ce este cu aceștia.

* * * 

Urmează Copiii căpitanului Grant (13)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !