roman de HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU
XIII
Începu şi doctorul Rim, în sfârşit, să participe la repetiţiile pentru faimosul concert din muzica de Bach. La o repetiţie asistară şi Ada cu Maxenţiu. Prinţul era acum străveziu. Avusese o hemoptizie şi trecuse printr-o perioadă în care zăcuse numai în pat.
Ada încercase să îl trimită la sanatoriu în Elveţia, dar el tot amânase, până când ea îl scosese în lume, dornică să îşi atingă ţelul. Până la urmă Ada, Marcian, dar mai ales Elena îl convinseră să plece la sanatoriu.
Concertul fusese programat şi amânat pentru mai multe date, când interveni şi moartea ţaţei Gramatula, mătuşa care o crescuse pe Elena ca o mamă. Moştenirea primită de Elena era o avere importantă şi trebui să petreacă mai mult timp la moşie. Repetiţiile fuseră amânate, iar Drăgănescu, pentru a-i face plăcere Elenei, îl aduse în vizită acolo de câteva ori pe Marcian. Cei doi se înţelegeau din ce în ce mai bine, muzica îi apropia din ce în ce mai mult.
XIV
Repetiţiile se reluară şi deveniră tot mai dese. Tocmai acum Rim începu iar să lipsească, din ce în ce mai mult. Supărată, Elena o rugă pe Mini să se ducă la Lina şi să-i dea o scrisoare doctorului.
Mini se duse la Lina. Fu surprinsă că nu răspunde nimeni, deşi sunase insistent şi la intrarea principală, şi la cea dinspre bucătărie. Dădu o raită prin curte. I se păru că vede, prin perdele, pe baba bucătăreasă, care pândea chiar la uşa camerei Siei. Dădu să plece, dar tocmai atunci apăru Lina la uşa din faţă, la cea din dos baba şi imediat apăru şi doctorul Rim.
Lina era tot bolnavă, fusese în pat şi aţipise, de aceea nu auzise imediat soneria. Îi spuse lui Mini că nu se mai înţelegea cu Sia fiindcă tată-sau, Lică, o părăsise de tot de când era domn, profesor de echitaţie.
Rim, ale cărui socoteli fuseseră încurcate de abandonul lui Lică, încercase să întoarcă lucrurile în favoarea lui. Înţelesese că fata nu-i mai dă atenţie pentru că îşi aşteaptă tatăl. O minţise că se întâlnise întâmplător cu el şi acela îl rugase să-i transmită Siei că nu mai poate să o ia la el. Obţinuse un efect neaşteptat. Sia se supărase şi pe el şi pe taică-său. Până la urmă, se pare că se împăcase cu doctorul...
Lăsată o clipă singură cu baba, Mini, cuprinsă de o inspiraţie, îi spuse că Sia e fata Linei. Reacţia babei o convinse că baba nu ştiuse asta, în schimb ştia altceva, ce nu se potrivea deloc cu această veste. Chiar dacă mai auzise de cazuri în care un bărbat trăia cu fata nevestei, Mini nu mai întâlnise direct asemenea cazuri şi plecă de acolo şocată ca de un incest.
* * *
Urmează Concert din muzică de Bach (8)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !