roman de HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU
III
Lică se trezise pe nepusă-masă cu mama fetei, o proastă şi o urâtă, care se văitase şi bocise din cauza pruncului. Bărbatul îi spusese să i-o aducă lui, ca să n-o mai vadă cum se strâmbă. Apelase la duduia Mari, o moşică pe care o cunoştea el bine. Aceasta găsise doică pentru fată şi îl găzduise şi pe el o vreme. Ba chiar botezase fata, Anastasia.
Neavând nici un rost, Lică trecea de la o gazdă la alta. Fiind un bărbat atrăgător, gazdele îi făceau tot felul de servicii, incluzând chiar şi patul lor. După ce Sia mai crescu, Lică începu a o târî şi pe ea pe la gazde, care se ocupau de ea mai mult ca să se pună bine cu Lică.
Cam pe când Sia avea vreo zece ani, Lică descoperi pe o casă firma verişoarei Lina din Tecuci. Se duse la ea când soţul ei nu era acasă şi îi ceru cu glas tăios să se ocupe de îmbrăcămintea Siei. Lina, înspăimântată, îi satisfăcu toate pretenţiile.
Începu războiul. Lică, plutonier-major la aprovizionare, ajunse cu treburi la moşia cumnatului Halippa, care era căsătorit cu sora lui Lică, Lenora. La moşie era şi Lina, care se angajă să trimită de toate fetei, lăsată în grija altei iubiri de-a lui Lică. Odată războiul sfârşit, Lică lăsă milităria. Se mută la Bucureşti, unde se aflau şi Lina cu soţul ei, şi Sia, la şcoala de infirmiere. Lică, fără venituri constante, făcea mici afaceri şi, după ce o instală pe Sia la Lina, profită şi de pe urma acesteia.
IV
În timp ce Mini o vizitase pe Lina, Lică fusese să o vadă pe Sia, dar stătuseră afară, în curtea casei. Plecând de la Sia, Lică traversă bulevardul şi fu cât pe aci să fie călcat de un dog-cart, o trăsurică trasă de un cal.
Bărbatul, priceput la cai, struni pe loc calul şi îi privi pe cei din docar. O femeie uscată, ţigănoasă, ochioasă şi aprigă, cu degetele pline de inele cu pietre mari, şi un bărbat slăbănog şi gălbejit, cu o bărbiţă blondă şi rară.
Bărbatul era prinţul Maxenţiu, fiul unei cântăreţe de varieteu şi al unui prinţ bătrân care îşi recunoscuse băiatul, fără a lua mama în căsătorie. Femeia era soţia prinţului, Ada, moştenitoarea celei mai mari fabrici de făină. Ea îl luase pe prinţ pentru rangul nobiliar pe care şi-l dorea mult, el o luase mai mult pentru banii ei, cu care îi salvase domeniul pus în vânzare publică.
Ada nu era însă femeia care să se mulţumească cu rangul nobiliar. Se gândi cu jind la figura tânărului subţirel şi fercheş, care stăpânise calul cu putere şi pricepere. Îşi aminti că îl mai văzuse undeva şi îşi propuse să îl găsească.
* * *
Urmează Concert din muzică de Bach (3)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !