roman de JACK LONDON
3. Dominația fiarei primitive
În sinea lui Buck creștea primitivismul de fiară, dar ascundea aceasta cu viclenie. Era preocupat să se adapteze la noua viață și evita luptele dacă putea. Îl ura pe Spitz, iar acesta îi ieșea mereu în cale, provocându-l, fiindcă și el îl ura, ghicind un rival puternic.
Într-o zi, pe când Buck se ducea să-și primească porția de mâncare, Spitz îi fură locșorul bine adăpostit pe care și-l găsise. Se luară furioși la bătaie, dar tocmai atunci tabăra fu invadată de o ceată de câini husky înfometați, venită dintr-un sat indian. Oamenii săriră cu bâtele, câinii de sanie îi înfruntară și ei pe invadatori, dar aceștia erau înnebuniți de foame așa că toți câinii de sanie fură destul de grav răniți.
Plecară mai departe, dar Spitz nu pierdu nici un prilej să îl atace pe Buck și numai intervenția oamenilor amână mereu deznodământul. Buck începu să-i submineze autoritatea lui Spitz, care era conducătorul câinilor. De îndată ce un câine greșea cu ceva, iar Spitz voia să îl pedepsească, Buck îl apăra pe vinovat, dar cu viclenie, să nu fie văzut de oameni.
După ce trecură de Dawson lucrurile se înrăutățiră. Câinii începură să nu mai asculte de Spitz și să se bată între ei, iar Buck îi susținea. François înțelesese cine e de vină, dar Buck se ferea cu viclenie să fie prins asupra faptului.
Într-o noapte, câinii se porniră să vâneze un iepure. Buck alerga și el, urlând ca strămoșii săi, lupii. Spitz prinse iepurele, iar Buck sări asupra lui. Sosise momentul luptei finale. Experiența îl ajută pe Spitz o vreme. Buck ataca mereu la gât, iar Spitz știa cum să pareze aceste atacuri și îl umplu de sânge pe Buck. Buck, însă, avea și minte și imaginație. Înțelese că nu poate câștiga lupta așa și îi rupse lui Spitz, pe rând, picioarele din față. Îl doborî, iar cercul câinilor ce priviseră până atunci se strânse asupra victimei. Buck ucisese pentru prima oară în viața lui, iar ceilalți urmau să asculte de aceasta fiară.
Într-o zi, pe când Buck se ducea să-și primească porția de mâncare, Spitz îi fură locșorul bine adăpostit pe care și-l găsise. Se luară furioși la bătaie, dar tocmai atunci tabăra fu invadată de o ceată de câini husky înfometați, venită dintr-un sat indian. Oamenii săriră cu bâtele, câinii de sanie îi înfruntară și ei pe invadatori, dar aceștia erau înnebuniți de foame așa că toți câinii de sanie fură destul de grav răniți.
Plecară mai departe, dar Spitz nu pierdu nici un prilej să îl atace pe Buck și numai intervenția oamenilor amână mereu deznodământul. Buck începu să-i submineze autoritatea lui Spitz, care era conducătorul câinilor. De îndată ce un câine greșea cu ceva, iar Spitz voia să îl pedepsească, Buck îl apăra pe vinovat, dar cu viclenie, să nu fie văzut de oameni.
După ce trecură de Dawson lucrurile se înrăutățiră. Câinii începură să nu mai asculte de Spitz și să se bată între ei, iar Buck îi susținea. François înțelesese cine e de vină, dar Buck se ferea cu viclenie să fie prins asupra faptului.
Într-o noapte, câinii se porniră să vâneze un iepure. Buck alerga și el, urlând ca strămoșii săi, lupii. Spitz prinse iepurele, iar Buck sări asupra lui. Sosise momentul luptei finale. Experiența îl ajută pe Spitz o vreme. Buck ataca mereu la gât, iar Spitz știa cum să pareze aceste atacuri și îl umplu de sânge pe Buck. Buck, însă, avea și minte și imaginație. Înțelese că nu poate câștiga lupta așa și îi rupse lui Spitz, pe rând, picioarele din față. Îl doborî, iar cercul câinilor ce priviseră până atunci se strânse asupra victimei. Buck ucisese pentru prima oară în viața lui, iar ceilalți urmau să asculte de aceasta fiară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !