CĂPITAN LA CINCISPREZECE ANI. Povestire pe scurt (15)

roman de JULES VERNE

Capitolul XV Unde poate duce o manticoră

     Doamna Weldon nu îi mai avea nici pe Dick Sand, căpitan la cincisprezece ani, nici pe Hercule, nici pe Tom și ceilalți tovarăși ai lui. Aflând despre moartea doctorului Livingstone, ea își pierdu ultima nădejde.

     Negoro sosi în ziua pe care o stabilise, iar doamna Weldon îi spuse că acceptă să scrie scrisoarea numai dacă îi sunt acceptate condițiile. Soțul ei ar fi urmat să vină în portul Mossamedes, mult mai sigur decât Kazonde. Ea, Jack și vărul Benedict trebuia să fie duși de agenții lui Alvez tot acolo, unde ar fi avut loc schimbul.

     Negoro acceptă, primi scrisoarea de la doamna Weldon și plecă a doua zi. Doamna Weldon rămase în factorie, bine păzită de Alvez, care urma să primească o parte din răscumpărare. În factorie se aflau o mulțime de femei care făceau muncile obișnuite: decorticau orezul și porumbul, extrăgeau ulei din niște fructe asemănătoare cu măslinele, scărmănau bumbacul și îl torceau, făcau stofe din scoarță de copac, plantau răsaduri de felurite plante, preparau băuturi, îngrijeau animalele: păsări, vaci, porci, oi. Bărbații fie se ocupau cu vânătoarea de elefanți și bivoli, fie cultivau porumb, fie se angajau la negustorii de sclavi. Doamna Weldon se plimba cu Jack prin curtea îngrădită cu un gard înalt și solid. Ea privea la munca femeilor, iar Jack urmărea din priviri păsărelele și fluturii.

     Vărul Benedict umbla neobosit după insecte, sperând să facă o descoperire de care să își lege numele. Într-o zi, aceasta îi apăru în cale sub forma unei manticore dintr-o specie rară, un gândac greoi, care mai mult mergea agale decât zbura. Temându-se să nu omoare manticora sau să o schilodească, vărul Benedict se târî îndelung după ea, fără să observe că îl dusese la gardul factoriei, o luase printr-un tunel pe sub gard și ajunsese în pădure. Aici, o făptură uriașă se năpusti asupra vărului Benedict, îl înșfăcă și dispăru cu el în fundul pădurii.

Capitolul XVI Un mgannga

     Doamna Weldon se neliniști foarte mult când constată dispariția vărului Benedict. Îl bănui pe Alvez că l-ar fi răpit, deși nu înțelegea ce rost ar fi avut. Alvez, însă, nu știa nimic nici el, și se înfurie grozav, fiindcă avea să primească mai puțini bani în lipsa unuia dintre prizonieri.

     Negustorul de sclavi puse oamenii să-l caute pe vărul Benedict. Ei descoperiră și astupară tunelul, căutară prin pădure, dar nu găsiră nici o urmă. În scurt timp oamenii căpătară alte preocupări. Deși perioada ploilor trecuse de vreo două luni, veniră niște ploi ce nu se mai opreau. Erau puse în pericol culturile, terenurile mai joase erau deja inundate.

     Neștiind ce să facă, regina Moina și sfetnicii ei cerură ajutorul vracilor mgannga, vraci despre care se credea că au darul de a opri sau a porni ploile. Firește, nici aceștia nu reușiră să oprească ploaia. Regina Moina se gândi să cheme un vraci vestit din nordul Angolei.

     Într-o dimineață, în Kazonde sosi vraciul așteptat, un om deosebit de înalt și de voinic, vopsit pe tot trupul. Era îmbrăcat în haine uimitoare, purta pe cap un coif din pene și mărgele, la gât un șirag de cranii de păsări, iar în jurul șoldurilor un brâu cu sute de zurgălăi. Vraciul era mut, nu scotea decât un sunet gutural, dar se făcea înțeles de oameni prin semne. El ocoli piața dansând un dans ritual, imitat de oameni, apoi se îndreptă spre reședința reginei. Aici o luă pe regină de mână și o duse către factoria lui Alvez.

     În curtea factoriei, mgannga începu din nou dansul, arătând către nori și apoi către doamna Weldon și fiul ei. Toată lumea înțelese că acești albi erau vinovați de venirea neașteptată a ploilor. Oamenii se repeziră furioși către ei, dar vraciul își făcu loc și ajunse primul. Îl smulse pe Jack din brațele doamnei Weldon și aceasta leșină. Vraciul îi luă pe amândoi și plecă în pădure, dând de înțeles mulțimii că nu vrea să fie urmat.

    Când rămase singur, vraciul mgannga se îndreptă spre malul unui râu. Acolo, într-o peșteră ascunsă, se afla o pirogă, acoperită cu o rogojină. Vraciul sui în pirogă, puse trupurile celor doi pe fund și împinse piroga în apă. Apa o duse numaidecât la vale, iar vraciul prinse glas. Se adresă lui Dick Sand, căpitan la cincisprezece ani, spunându-i că i-a adus pe doamna Weldon și pe micul Jack.

* * *

Urmează Căpitan la cincisprezece ani (16)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !