4 iulie 2018

CÂNTECUL NIBELUNGILOR (1)

legendă germano-scandinavă


Cântecul Nibelungilor mai poate fi numit poemul ori epopeea Nibelungilor. El spune că, în urmă cu sute și sute de ani, prin părțile Rinului de sus, la Worms, trăiau regele Dancrat și regina Ute. Ei aveau trei fii și o fată. Cel mai mare fiu se numea Gunther (pronunță Gunter). Copilița, frumoasă și cuminte, se numea Kriemhilde (Crimhilda). Alături de ei se aflau mereu încruntatul frate și sfetnic al regelui, Hagen (Haghen), și mulți alți cavaleri.

La moartea regelui Dancrat se urcă pe tron Gunther. El avea să fie ajutat să cârmuiască de Hagen, așa cum dorise tatăl său.
Tot pe atunci, Kriemhilde îi povesti mamei sale un vis care o înspăimîntase. Se făcea că trăia departe de casă. Singurul ei prieten și sprijin era un șoim, pe care îl uciseseră două păsări negre. Mama ei o liniștise spunându-i că e bună și frumoasă și va avea noroc lângă cel care îi va fi soț.
În părțile de jos ale Rinului, tot pe atunci, trăiau regele Sigmund și regina Siglind. Ei aveau un fecior, Siegfried (Zigfrid), frumos ca un zeu, isteț și viteaz. Tot în vremea aceea, exista mohorâta țară a Nibelungilor (nibelungii erau un neam de pitici). Toți se fereau de ea, numai Siegfried nu se temea să se plimbe pe acolo, fiindcă voia să o cunoască.
Umblând el prin acea țară, în munți, s-a rătăcit într-o pădure. Aici, doi prinți din neamul Nibelung se luptau pentru uriașa comoară pe care o răpiseră tatălui lor, apoi îl uciseseră. Comoara fusese smulsă, cândva, de primul rege din neamul Nibelung, de la duhurile care o făuriseră și o ascunseseră într-o tainiță, sub pământ. Duhurile îi blestemaseră pe toți cei care aveau să stăpânească comoara lor, ca aceasta să le aducă numai moarte cumplită, durere și răzbunare. Și așa se și întâmplase.
Cei doi frați îi cerură lui Siegfried să-i ajute să-și împartă comoara. Nemulțumiți de împărțeală, au sărit să-l omoare, dar Siegfried i-a ucis în luptă pe amândoi. Porțile tainiței s-au deschis, iar tânărul a smuls de acolo sabia Balmung, făurită de zei. Tocmai la timp, fiindcă asupra lui se repeziră doisprezece uriași și nenumărați oșteni. I-a învins și pe aceștia, dar, când să răsufle și el puțin, s-a trezit strâns cu putere de niște mâini nevăzute.
Siegfried s-a luptat o zi și o noapte cu ființa cea nevăzută, până când a prins din întâmplare un colț dintr-un veșmânt de mătase și a tras de el. A rămas în mână cu o glugă de mătase,  o glugă fermecată, iar în fața lui se afla un pitic zdravăn. Gluga îl făcuse nevăzut și îi înzecise puterile.
Piticul era Albrich (Albrih), regele piticilor din acele locuri. Îi spuse viteazului tânăr că de acum el îi este slugă, iar comoara din tainiță este a lui, fiindcă a cucerit-o prin luptă. Ostenit, Siegfrid se duse să bea apă de la un izvor. Într-o peșteră învecinată se afla un balaur uriaș care dormise cât timp sabia Balmung se aflase în tainița comorii. Când încăpuse pe mâna voinicului, se trezise și el trebuia să-l ucidă și să ia sabia înapoi.
Ajutat de sabie, Siegfried ucise balaurul, după o luptă cumplită. Piticul îl învăță să se scalde în sângele balaurului, astfel nici o armă nu îl va putea răpune. Așa făcu Siegfried, dar o frunză de tei îi căzu pe umărul stâng și rămase cu un locșor prin care putea fi străpuns.

 * * *

Sursa foto

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu