roman de JULES VERNE
15
Profesorul, Axel, călăuza și cei trei cărăuși tocmiți să care bagajele începură să urce pe muntele Sneffels, continuându-și a lor călătorie spre centrul Pământului. Axel urmărește plin de interes curiozitățile mineralogice întâlnite în drum, care îi spuneau istoria apariției insulei Islanda.
Urcușul era destul de greu, panta fiind cam abruptă. Noroc că la un moment dat apare un fel de scară, formată din trepte de piatră zvârlite de către vulcani. Seara, călătorii ajung pe un fel de platformă pe care se sprijinea conul vulcanic.
Zdrobit de oboseală, Axel vrea să facă popas acolo, dar Hans se opune. Arată în depărtare la o trombă uriașă de nisip și praf pe care vântul o mâna chiar spre ei. Le strigă tuturor să îl urmeze și îi duce tocmai la timp de partea cealaltă a conului vulcanic. Apoi, îi conduce mai departe spre vârful conului, unde ajung pe la unsprezece noaptea.
16
Călătorii mănâncă pe fugă, apoi se culcă fiecare pe unde poate. Dimineață se trezesc pe jumătate înghețați de frig, dar scăldați de razele strălucitoare ale soarelui. Din vârful muntelui se vedea aproape toată insula, cu văi, râuri și ape, cu munți și ghețari, iar spre apus, oceanul, ba chiar și Groenlanda, la mare depărtare. Se aflau chiar pe Scartaris, așa că unchiul le spune să pornească la drum.
Pe la prânz, cei șase ajung în fundul craterului, unde se aflau trei guri prin care ieșiseră lava și vaporii în timpul erupțiilor. În centrul craterului, profesorul găsi un bloc de granit pe care era scris, cu litere runice, numele lui Arne Saknussemm. Asta confirma faptul că Saknussemm făcuse într-adevăr acest drum.
Cărăușii pleacă înapoi, iar cei trei se culcă în adânciturile de lavă din fundul craterului. Dimineață, precum și în următoarele trei zile, profesorul se supără rău. Norii acoperă cerul și nici urmă de umbră a vârfului Scartaris. În prima zi cu soare, umbra vârfului atinge la amiază marginea gurii centrale, astfel că profesorul hotărăște să continue pe acolo a lor călătorie spre centrul Pământului.
17
Cei trei își împart bagajele importante, instrumente, unelte și provizii. Profesorul leagă hainele și o parte din frânghii și scări într-un balot și le aruncă, pur și simplu, în hăul ce pornea de la gura sau vatra centrală în jos. Cu ajutorul frânghiei coborâră apoi și ei.
Pe măsură ce coboară tot mai în adâncuri, puțul se strâmtează. Când ajung la fundul lui, Axel socotește că această coborâre durase zece ore și jumătate. De aici cobora oblic spre dreapta o galerie, pe care urma să pornească a doua zi.
18
Dimineață, profesorul îi spune lui Axel că, ținând seama de presiunea arătată de barometru, abia au atins nivelul mării. După ce mănâncă, pornesc să coboare prin galerie, la lumina aparatelor Ruhmkorff. Galeria cobora în linie dreaptă, iar panta era destul de înclinată, de aproape 45 de grade.
După șapte ore de coborâre continuă cei trei fac o pauză în a lor călătorie spre centrul Pământului. Poposesc într-o cavernă unde, spre mirarea lui Axel, era aer proaspăt, iar temperatura era abia de 15 grade. Conform tuturor teoriilor științifice, ar fi trebuit să fie de 81 de grade.
* * *
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Sarumana
RăspundețiȘtergereSă trăiești!
Ștergere