CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI (3)

roman de JULES VERNE

9

Profesorul Lidenbrock și nepotul său, Axel, se îmbarcă pe goeleta ”Valkyria” ca să ajungă din Danemarca în Islanda. Profesorul e nerăbdător să înceapă extraordinara călătorie spre centrul Pământului, printr-un crater al vulcanului Sneffels.

Ajunși la Reykjavik, fac cunoștință cu câteva mărimi ale capitalei Islandei, apoi sunt găzduiți de amabilul profesor de științe naturale Fridriksson. Profesorul se duce apoi la biblioteca orașului, să caute alte manuscrise ale lui Saknussemm, iar Axel se duce să viziteze orașul.

La vremea aceea, Reykjavik avea numai două străzi. Una era paralelă cu țărmul și pe ea locuiau negustorii, în niște cabane de lemn. Cealaltă se îndrepta spre vest și era locuită de persoanele mai de seamă. Orașul era trist, fără vegetație, animalele erau hrănite cu iarba cultivată pe acoperișurile colibelor, unde era ceva mai multă căldură decât pe pământ. Biserica părea tare șubredă. În micuța școală, cei patruzeci de elevi învățau patru limbi: ebraica, franceza, engleza și daneza.

10

Întorși acasă, mănâncă împreună cu gazda, apoi profesorul Lidenbrock aduce vorba despre biblioteca orașului. Era nemulțumit că nu găsise aproape nici o carte, pe rafturile aproape goale. Nu mică îi este mirarea când află de la domnul Fridriksson că biblioteca are opt mii de volume și că acestea sunt răspândite pe insulă, la locuitorii ei; că toți fermierii și pescarii trec pe la școală și știu să scrie și să citească. Ei își trec fiecare carte unul altuia, așa că unele revin în bibliotecă după un an-doi.

Profesorul Lidenbrock întreabă atunci dacă biblioteca deține manuscrise ale lui Saknussemm și află că lucrările acestuia fuseseră arse, cu vreo trei sute de ani în urmă, fiindcă autorul lor fusese persecutat, ca eretic. Lidenbrock înțelege atunci de ce Saknussemm își ascunsese atât de bine secretul. Se străduiește și el cât poate să ascundă ce urmărea și se face că alege din întâmplare muntele Sneffels pentru studiile lor de geologie. Gazda îi promite să îl pună în legătură a doua zi cu o călăuză foarte bună.

11

În dimineața următoare fac cunoștință cu călăuza, Hans Bjeeke, un bărbat puternic și liniștit, care se ocupa cu recoltarea pufului de eideri, o varietate de rațe. La începutul verii, femela își face cuibul printre stâncile fiordurilor și îl căptușește cu puful fin de pe burtă. Atunci vine culegătorul și ia cuibul. Femela face altul și totul se repetă până nu mai are deloc puf pe piept. După aceea, cuibul este căptușit cu puf de pe mascul, dar acesta este grosolan și nu se vinde. Eiderii sunt lăsați în pace să facă pui și să-i crească, iar în anul următor operația de recoltare a pufului reîncepe.

Profesorul și călăuza se învoiră asupra traseului și plății  și stabiliră ziua plecării. Unchiul și nepotul organizară cât mai bine bagajele, care conțineau felurite instrumente, două aparate Ruhmkorff pentru iluminat, două carabine și două revolvere, târnăcoape, cazmale, frânghii și multe altele. Firește, nu lipseau nici proviziile de alimente, o trusă de prim-ajutor, îmbrăcăminte și mai ales, încălțăminte.

În dimineața stabilită porniră la drum, unchiul și nepotul călare pe câte un cal, bagajele încărcate pe alți doi, iar călăuza pe jos.

* * * 

Urmează Călătorie spre centrul Pământului (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !