BIETUL IOANIDE. Povestire pe scurt (3)

roman de GEORGE CĂLINESCU

Capitolul III

Ermil Conțescu se afla în convalescență. Aflat în vizită la el în casă, Suflețel le povestește celorlați, înciudat, că Hagienuș numise pe altcineva la direcția pinacotecii, deși el îi împrumutase bani.  Nu putea sa facă nimic însă, fiindcă acum avea în vedere alt post.

Soția lui Conțescu, Paulina, era soră cu Erminia, o fostă iubire platonică a lui Ioanide, în urmă cu un sfert de secol. Bietul Ioanide o uitase pentru Elvira, dar Erminia rămăsese credincioasă acestei iubiri de tinerețe. Ea locuia cu fratele ei și al Paulinei, Hergot, într-o casă al cărei proiect de înfrumusețare fusese făcut de arhitect. Ioanide, în momentele când dorea să se izoleze de lume, se refugia în camera lui din podul casei lui Hergot, ca la el acasă. Toate acestea făceau ca Paulina și Conțescu să îl numească, în glumă, ”cumnate”. Auzind aceasta, Gonzalv Ionescu, prezent și el, hotărăște să strângă legăturile cu bietul Ioanide, în nădejdea că l-ar ajuta să obțină catedra lui Conțescu. Ioanide la rândul său, observă hotărârea cu care îl pândește Gonzalv Ionescu pe Conțescu și îi așteaptă moartea. Nu știa că, oricum, catedra tot nu ar fi fost a lui. Familia Conțescu era un mare clan de universitari ce se înlocuiau unii pe alții.

Conțescu își aranjase deja treburile. Scrisese pentru asistentul său cursurile, pe care avea să le citească studenților. În vacanța de vară, Conțescu avea să-i cheme pe studenții cu care colabora la cercetări, la el la munte. Avea un teren acolo și îl rugă pe bietul Ioanide să îi facă un proiect pentru o casă încăpătoare.

Ioanide pleacă la munte cu Butoiescu, zis Botticeli, constructorul  ce avea să traducă în fapt acel proiect. Arhitectul se încântă de frumusețea locurilor, dar e uimit de greutatea de a face rost de mâncare specifică locurilor, brânză, un miel sau un purcel. Cu greu obțin cei doi câteva ouă și două bucăți de caș.

Revenit în București, bietul Ioanide este poftit de Hagienuș la el acasă. Aici este surprins de impresionantele colecții de cărți valoroase, de fragmente de basoreliefuri, precum de medalioane și monede din casă. Cărțile orientalistului trădau preocupări mistico-religioase, filologice, dar și, surprinzător, de natură senzuală.

Bătrânul Hagienuș, văduv, locuia cu fata lui, femeie măritată. Mai avea doi băieți, din care unul era ofițer. La moartea soției o înmormântase la o mică moșie pe care o avuseseră la țară. După vreo zece ani, având nevoie de bani, vânduse moșia. Osemintele moartei fuseseră deshumate după tradiția creștină, depuse într-un mic sicriu de metal care acum se afla chiar în casă, într-un dulap cu cărți. Statuia care străjuise mormântul era și ea acolo, în fundul curții. Acum, Hagienuș îi comandă arhitectului să-i proiecteze un cavou, căci cumpărase un loc de veci la cimitirul Bellu. Bietul Ioanide acceptă, precizând că va face un proiect și i-l va preda contra cost, cu preț pentru amici.

* * *

Urmează Bietul Ioanide (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !