roman de JULES VERNE
Capitolul 13. Banchiza
Nautilus ajunge în zona ghețurilor plutitoare, apoi în cea a ghețarilor. Oamenii se îmbracă acum în haine din piele de focă și de urs, iar pe vas se face căldură cu aparatele electrice. În curând vasul trece peste Cercul polar antarctic. Înfruntând multe furtuni de zăpadă, ajunge la banchiză, o nesfârșită barieră de gheață.
Ned Land și profesorul sunt convinși că Nautilus a fost prins de ghețuri și nu se va mai putea mișca până când nu va sosi anotimpul cald. Căpitanul Nemo le arată că se înșeală și le spune că Nautilus își va continua drumul pe sub gheață și va ajunge chiar până la Polul Sud.
Nautilus completează rezerva de aer și începe să plutească pe sub banchiză. După două zile trece de ea și se ridică la suprafață, în marea liberă.
Capitolul XIV. Polul Sud
Nautilus ajunge nu departe de o insulă. Căpitanul Nemo coboară cu gândul să determine exact cu instrumentele unde se află Polul Sud. Se pornește ninsoarea și nu reușește, fiindcă avea nevoie de soare pentru măsurători. A doua zi coboară pe insulă numai profesorul și Conseil, care observă focile și morsele aflate acolo.
În ziua următoare răsare soarele și căpitanul Nemo reușește să facă măsurătorile. Se aflau chiar la Polul Sud.
Capitolul XV. Accident sau incident ?
Noaptea polară se instalează, iar Nautilus se îndreaptă pe sub banchiză spre nord. Nautilus este izbit de un iceberg, un ghețar în cădere, vasul se oprește și se lasă pe o parte. Până la urmă căpitanul reușește să îl elibereze și vasul pornește mai departe cu viteză.
După puțină vreme, cei trei prizonieri simt că vasul s-a izbit de ceva, probabil un iceberg, în față și pornește înapoi. În scurt timp se izbește și în spate de ceva, alt iceberg. Sosește căpitanul Nemo și le spune că Nautilus este blocat.
Capitolul XVI. Fără aer
Nautilus este prins sub apă, între ghețuri. Rezerva de aer este asigurată numai pentru două zile, iar pentru a săpa o spărtură unde era gheața mai subțire erau necesare cel puțin cinci zile. Scafandrii ies la spart gheața și li se alătură și cei trei prizonieri.
Apare un nou pericol. Temperatura scade și apa începe să înghețe în jurul lui Nautilus. Căpitanului Nemo îi vine ideea de a pompa apă fierbinte afară, în jurul vasului. Aerul se împuținează tot mai mult, iar oamenii suferă tot mai tare.
În sfârșit, chiar când oamenii cred că se vor sufoca, Nautilus se eliberează din închisoarea de gheață. Vasul înaintează cu viteză pe sub banchiză și ajunge să iasă la suprafața mării, refăcându-și rezervele de aer proaspăt.
* * *
Urmează 20000 de leghe sub mări (12)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru toate vârstele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !