1 iunie 2018

VIAȚA CA O PRADĂ

roman de MARIN PREDA

Admiterea la liceu


Scriitorul îşi aminteşte greutăţile întâmpinate la admiterea la liceu, din care, pe atunci, făcea parte şi ciclul gimnazial. Aceste întâmplări se regăsesc și în copilăria personajului său Niculae Moromete, din romanul "Moromeţii".
Înscris la şcoală la opt ani, cu intenţia  tatălui  său de a învăţa doar să se iscălească, apoi să se întoarcă la cultivarea pământului şi creşterea vitelor, povestitorul îşi aminteşte că mama nu avusese bani nici măcar să îi cumpere "Citirea", ajunseseră doar pentru un maculator.
Iarna nu s-a putut duce la şcoală, căci nu avea cu ce se încălţa. S-a dus din nou când a putut să meargă desculţ. I se părea că nu ştie nimic şi mare i-a fost mirarea când s-a văzut preţuit de învăţător şi s-a trezit premiant, la sfârşitul clasei a treia.
În clasa a patra toată lumea era convinsă că trebuie să urmeze mai departe, la liceu sau la şcoala normală de învăţători.
După vacanţă, în toamnă, băiatul porni la drum cu tată-său către Câmpulung, să dea admiterea la liceu. La un moment dat, tatăl opri caii şi trase la marginea drumului. Îi spuse băiatului că trebuie neapărat să intre prin cei şapte-opt copii care vor primi bursă, din cei patruzeci care vor fi admişi în urma examenului la care se înscriseseră trei sute . Apoi îl întrebă, cu un glas care spunea mai mult decât cuvintele, dacă rezista să nu-i pese de proştii care vor râde de el dacă nu va reuşi. Fireşte, băiatul era sigur pe cunoştinţele sale.
Seara, la Câmpulung, copilul făcu o criză de friguri. A doua zi, la liceu se făcea apelul candidaţilor şi vizita medicală. Dus de gânduri, băiatul nu auzi când i se strigă numele şi trebui să fie adus la realitate de vocea tatălui său. La vizita medicală fu respins, pentru că nu vedea bine. Medicul cu ochelari groşi care făcuse controlul nu admitea să mai poarte şi alţii ochelari şi să înveţe carte, gândi el.
Plecară la Miroşi, unde era o şcoală de arte şi meserii, din care, după patru ani, ieşeau tâmplari, croitori, fierari şi alţi meseriaşi. Nu era ce visaseră ei, dar nu aveau încotro. Amândoi gândeau că va face un an acolo, ca să nu stea degeaba, apoi o să vadă ce-o să facă.
La Miroşi au intrat la librărie, să ia o coală de hârtie pentru cerere.  Librarul intră în vorbă cu ei şi le promise că îi ajută să intre la o şcoală normală de învăţători. Să îi dea nişte bani şi să meargă la examen ca să fie siguri totuşi de un loc, dacă el nu reuşeşte. Aşa au făcut. După proba orală au plecat acasă, răspunsul urmând să vină prin poştă.
Înaintea răspunsului scris a sosit librarul. Le spuse că a obţinut pentru Marinică un loc la şcoala normală de la Abrud. Îi spuse în taină băiatului că abia luase şapte la matematică şi opt la română la admiterea de la şcoala de arte şi meserii, aşa că ar fi intrat, dar nu ar fi avut bursă.
Amintirea acestei veşti dădu prilej de meditaţie naratorului. Deci, nu ştiuse ?... Ori ştia ce nu trebuie şi,  în schimb, nu ştiuse acele lucruri care se cer la examene ?... Ce s-ar fi făcut dacă ar fi dat examen la Câmpulung, unde exigenţa era mai mare, şi ar fi căzut ?... Nu ar mai fi crezut nimeni despre el că ştie, că înţelege ce citeşte, nu ar mai fi ajuns niciodată la vreo şcoală şi soarta lui ar fi fost tăiatul cocenilor, aratul, îngrijitul cailor, rânitul la grajd... Medicul cu ochelari îi făcuse până la urmă un bine, de care atârnase drumul lui în viaţă.

Sfârșitul povestirii pe scurt a fragmentului privind admiterea la liceu din romanul ”Viața ca o pradă”


Alte povestiri după scrierile lui Marin Preda:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu