TĂNASE SCATIU. Povestire pe scurt (4)

roman de DUILIU ZAMFIRESCU

X

Tincuța fusese umilită de Tănase Scatiu în auzul lui Mihai, tatăl ei devenise copilăros și se gândea numai la moșie, fata ei avea să o lase singură cu acești oameni când se va mărita și Mihai va fi și el mereu departe. Se gândise ea la despărțire, dar nu avea putere să înfrunte gura lumii. Toate acestea o făcură pe tânăra femeie să se gândească la moarte. Nu era prima oară. Simțise demult că este bolnavă și aștepta moartea ca pe o eliberare, dar organismul ei era tânăr și încă mai avea puterea să lupte pentru viață.

Tincuța deschise larg ferestrele și se lăsă cuprinsă de frig, în ideea că ar putea să răcească și să moară. În odaie intră Zoițica și se cutremură de frig. Tincuța închise ferestrele, iar fetița puse lemne în sobă.

A doua zi, Mihai și ministrul plecară. iar Tincuța rămase la fereastră, privind în gol.

XI 

După o lună, Mihai, Sașa și Matei călătoreau împreună spre Tincuța, spre a o conduce pe ultimul drum. Tănase le telegrafiase întâi că e pe moarte, apoi că s-a sfârșit.

În casă la Tanase Scatiu îi întâmpină coana Profira, beată. Cum îi văzu, ea începu să bocească. După ce se duseră sus, îl luă la ceartă pe fecior pentru că oaspeții trăseseră la ei în loc să meargă la han.

Sus, Tănase începu imediat și el să bocească, folosind vorbe mari, și îi duse la căpătâiul moartei. Mihai, plângând, citi pe chipul ei fericirea că scăpase din acea lume. Tănase bocea puțin, apoi, cu altă voce, dădea ordine slugilor și trecea în biroul lui să bea vârtos din sticla cu rom.

Conu Dinu fusese uitat de toată lumea. Când Sașa se duse la el, o imploră să îl ia cu ea la București, iar Sașa îi promise, dar nu putea să-l ia acum, pe nepusă masă. Conu Dinu căzu într-o tăcere care o îngrijoră pe Sașa.

Înmormântarea avu loc cu mare pompă, căci Tanase Scatiu folosi împrejurarea pentru a-și face reclamă.

XII

După moartea Tincuței, conu Dinu începu să-și pună planul în aplicare. Se dădu cu binișorul pe lângă Tănase, ca să-i trimită croitorul să-i facă un rând de haine. Îl rugă apoi să o trimită pe Zoițica la București, la Sașa. Tănase îi făcu pe plac, cu condiția să nu mai ceară să plece la moșie.

Într-o zi, conu Dinu ceru să-i dea sania, să meargă la baie. Ajuns la baie, ceru vizitiului să se ducă înapoi acasă, ca să-i aducă briciurile pentru bărbierit. Cum plecă vizitiul, conu Dinu sări într-o sanie de birjă și ceru vizitiului să-l ducă la moșia Ciulniței în mare grabă, promițându-i o plată bună.

La baie, vizitiul aduse briciurile și le dădu îngrijitorului. Îl așteptă pe conu Dinu vreun ceas, apoi înțelese că fugise. Îl anunță imediat pe Tănase, care îi dădu o bătaie strașnică, apoi porunci să înhame toți cei patru cai. Porniră în goană spre Ciulniței.

În drum, conu Dinu opri puțin în satul Balta și trimise vorbă țăranilor să vină la curte. La fel făcu și în Ciulniței, așa că vestea se duse ca fulgerul. Acasă la el, îi spuse lui Nae Eftimiu că s-a întors acasă și ceru Aglaiei să arunce tot ce aparținuse lui Tănase.

În curte se adunaseră pâlcuri de țărani când ajunse și Tănase. Le spuse țăranilor să vină mai pe seară și trimise vătafii să-i scoată din curte. În casă, puse vătafii să-l lege pe conu Dinu, îl urcă în sanie și porni înapoi spre târg. Pe drum, însă, țăranii opriră sania. Tanase Scatiu sări din sanie, încercând să fugă. Într-o clipă, oamenii îl făcură fărâme, răzbunându-și supărările și durerile. Conu Dinu rămase să trăiască mai departe, bolnav și singur, dar stăpân pe moșia lui.

Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”Tănase Scatiu”

Citește povestirea pe scurt a romanului care urmează în Ciclul Comăneștenilor: ”În război” !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !