PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (4)

roman de LIVIU REBREANU

I.6

Cu inima clocotind, Apostol Bologa se gândește cu mare nemulțumire la viața lui de până atunci și la așa-zisa lui concepție de viață. Pe când își pune întrebarea ce caută el aici, Petre îl anunță că a adus mâncarea.

Vorba românească a soldatului și întrebarea pusă de acesta, dacă are vești de acasă, îl înfurie subit pe Bologa, care răcnește la ordonanță. Imediat, însă, i se face rușine și dă vina pe război pentru ieșirea lui. I se plânge lui Petre că războiul l-a schimbat, iar omul îi răspunde ca un adevărat credincios ce era.

Cei doi stau de vorbă, Petre povestește multe amintiri din Parva, înmuind inima lui Apostol Bologa.

I.7

Într-o după-amiază, căpitanul Klapka trece pe la Bologa. Spre deosebire de ultima vizită, acum căpitanul este vesel și are numai cuvinte bune despre colonel. Acesta se purtase prietenos cu el, ba, mai mult, îi încredințase un mare secret oficial. O divizie din Italia urma să vină în locul lor, iar ei plecau pe frontul românesc.

Disperat, lui Apostol Bologa nu îi vine să creadă. Klapka face apel la înțelepciunea lui. Îi spune că războiul Austriei este unul din cale afară de urât, dar nu erau ei vinovați. Trebuia să se stăpânească până când va veni pacea sau până când va muri.

Locotenentul îi cere căpitanului să îl ajute să se mute la un alt regiment. Cehul îi amintește că el însuși era prost privit și nu avea nicio putere. Numai generalul ar fi putut să-l ajute, dar acesta era vestit pentru inima lui crudă. Îl sfătuiește pe Bologa să se lase în seama norocului. Locotenentul îi spune că decât să lupte împotriva alor săi, mai bine trece la ruși. Klapka îi amintește de pădurea spânzuraților, plină cu morți care încercaseră aceasta.

I.8

A doua zi, Apostol Bologa îi spune și lui Petre că urmează să se bată cu românii. Ordonanța se închină și se roagă lui Dumnezeu să îi apere de acest mare păcat.

Locotenentul se gândește să meargă la general, să îl roage să îl mute. Nu se putea să nu țină seama de rugămintea unui ofițer ce dobândise în luptă trei decorații. Într-o noapte îi vine ideea să fie el cel care va doborî reflectorul rușilor, astfel i-ar crește șansele în fața generalului Karg.

Noaptea, o noapte rece cu vânt puternic și cu ploaie, Bologa așteaptă până după miezul nopții să apară lumina reflectorului. Așteptarea îl face să se gândească din nou să treacă la dușman. I se pare că o noapte ca aceea ar fi foarte potrivită.

Lumina reflectorului îi oprește gândurile. Dă ordinele cuvenite la telefon și artileria reușește să-l nimerească. Deși îi pare rău că a ucis lumina, acum Apostol Bologa e mulțumit, e sigur că generalul îi va asculta cu bunăvoință rugămintea.

* * *

Urmează Pădurea spânzuraților (5)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!