MARILE SPERANȚE. Povestire pe scurt (6)

roman de CHARLES DICKENS

Capitolul 21

Împreună cu domnul Wemmick, Pip pleacă spre hanul unde urma să locuiască deocamdată. Hanul Barnard arată ca o groapă de gunoaie  jalnică și afumată, mucegăită și putredă. Tânărul Pocket  lipsea și lăsase un bilet că revine repede. După vreo jumătate de oră, se ivește un tânăr la a cărui vedere Pip rămâne cu ochii holbați. 

Cu o mulțime de cumpărături în brațe, tânărul se chinuie  să descuie ușa. După ce reușește să descuie și cei doi intră, îi spune lui Pip că mai toate lucrurile fuseseră închiriate special în cinstea sosirii lui și chiar pe cheltuiala lui. În timp ce îi vorbește, reușește să-l privească în față și tânărul rămâne mirat și el. Era băiatul cu care Pip se bătuse în curte la domnșoara Havisham.

Capitolul 22

Bucuroși că sunt cunoștințe vechi, cei doi tineri stau de vorbă. Herbert este vesel și prietenos, chiar dacă nu e prea arătos. Seara, la masă, îi dă lui Pip sfaturi privind manierele și îi povestește istoria vieții domnișoarei Havisham. Tatăl ei o crescuse cam cu nasul pe sus. La moarte, îi lăsase o mare avere, mult mai mare decât ceea ce îi lăsase fratelui ei vitreg, născut din a doua căsătorie a domnului Havisham. Fratele vitreg pierduse repede tot ce avusese. Se spunea că el i-l scosese în cale pe bărbatul de care se îndrăgostise nebunește domnișoara Havisham. Făcuse pentru el mari cheltuieli și nu ascultase de niciunul dintre cei care încercaseră să o sfătuiască de bine.

Se făcuseră toate pregătirile de nuntă, în ziua nunții domnișoara Havisham îmbrăcase rochia de mireasă, în sufragerie se așezase masa, când domnișoara primi scrisoarea prin care bărbatul anunța că nu se mai însoară cu ea. De atunci, domnișoara Havisham oprise toate ceasurile, nu mai ieșise niciodată din casă și nu lăsase pe nimeni să se atingă de lucrurile din casă.

Despre Estella, Herbert îi spune lui Pip că nu este fiica domnișoarei Havisham, că fusese înfiată, dar nu știa în ce împrejurări și nici cine îi erau părinții naturali. Întrebat de Pip din ce trăiește, Herbert îi spune că marile speranțe îi sunt legate de asigurări, de comerț, dar reiese în final că lucra la un birou comercial unde nu i se plătea nimic.

În ziua următoare, Herbert îl duce pe Pip la el la birou, într-o clădire înghesuită și prăfuită, apoi îl conduce la casa părinților săi. Domnul și doamna Pocket mai aveau șapte copii, care zburdau prin grădinița casei. Doamna Pocket fusese educată în ideea că se va mărita cu un nobil, așa că nu făcea nimic în casă, aveau tocmite două femei care se ocupau de copii și de menaj, precum și o bucătăreasă.

Capitolul 23

Domnul Pocket, ce studiase la Harrow și la Cambridge, urma să-i fie îndrumător de studii lui Pip, care avea să locuiască la el. Tot acolo mai locuiau doi tineri, Drummle și Startop. La masă, tinerii se dovedesc destul de tăcuți, spre deosebire de copii.

Capitolul 24

După vreo două-trei zile domnul Pocket și Pip au o discuție prietenească în care se stabilește ce avea să învețe tânărul pe care îl așteptau marile speranțe, iar Pip declară că, în afara orelor de studiu, preferă să locuiască la hanul unde locuia și Herbert.

Pip se duce la domnul Jagger, îi spune despre hotărârea luată și îi cere bani pentru a se instala. Primește banii și Wemmick îi arată unde lucrează ceilalți trei secretari ai avocatului, apoi îl duce la tribunal să-l vadă pe avocat în timp ce își exercită profesiunea. Tânărul află că va fi invitat la masă la Jagger, iar secretarul îl sfătuiește să se uite cu atenție la menajera acestuia.

* * *

Urmează Marile speranțe (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !