23 iunie 2018

MARILE SPERANȚE. Povestire pe scurt (14)

roman de CHARLES DICKENS

Capitolul 54

Pip, Herbert și Startop, care venise ca să vâslească în locul lui Pip și fusese informat despre ce era vorba, pornesc cu barca pe Tamisa. După ce îl iau la bord pe Provis, pornesc mai departe, intenționând să ațină calea vaporului de Hamburg, iar Pip și Provis să se îmbarce. Dacă nu i-ar fi luat, urma să treacă un vapor pentru Rotterdam și ar fi încercat același lucru.



Chiar când vaporul de Hamburg se apropie, dintr-o altă barca li se strigă să oprească și Abel Magwitch să se predea. În acea barca se afla și Compeyson, adus de poliție ca denunțător și martor. Magwitch îl vede, sare la el din barcă și cad amândoi în apă, chiar sub vapor. La suprafață iese numai Magwitch, grav rănit.

Capitolul 55

În așteptarea judecății, Pip află că toată averea lui Magwitch este pierdută și marile speranțe ale acestuia de a-l face un gentleman bogat s-au năruit cu desăvârșire. Pip speră ca ocnașul să nu afle acest lucru, care i-ar fi răpit ultima mulțumire.
Chiar în acest răstimp Herbert pleacă la Cairo, la noul său loc de muncă. Știind că Pip nu mai are nici un fel de venituri, îl poftește să vină cu el, să lucreze la firma lui. Pip vrea să vadă, însă, ce soartă va avea Magwitch și promite să vină peste două-trei luni.

Capitolul 56

Magwitch era din ce în ce mai bolnav. Fusese mutat la infirmeria închisorii, unde Pip venea să-l vadă zilnic. Acum îi era milă de acest om care muncise și trăise cu gândul la el. La proces se pronunță condamnarea la moarte a ocnașului.
Chiar înainte de executarea sentinței, Abel Magwitch trage să moară. Alături de el până în ultima clipă, Pip îi amintește că a avut o fetiță pe care a iubit-o foarte mult. Îi spune că fetița este acum o femeie frumoasă și bogată și că el o iubește. Magwitch, cu ultimele puteri, îi sărută mâna, apoi își dă sufletul.

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !