DESCRIEREA MOLDOVEI. Povestire pe scurt (3)

proză savantă de DIMITRIE CANTEMIR

II. Partea politică (continuare)

Capitolul IV. Despre întărirea domnilor

În fiecare an se făcea mucarerul mic, adică se întărea domnia printr-un document adus de la Poarta Otomană, iar o dată la trei ani se făcea mucarerul mare, adică se ducea domnitorul la Poartă și cerea firman de înnoire a domniei, care, firește, costa mai mult decât mucarerul mic.

Capitolul V. Despre scoaterea din scaun a domnului

Domnitorul care nu mai era pe placul vizirului era scos din scaun și obligat să se ducă cu familia și cu tot ce avea, să trăiască la Țarigrad, unde era respectat ca fost domnitor, firește dacă plătea tot ce trebuia, pe la cârmuitorii Porții. Asta dacă nu era condamnat la moarte.

Capitolul VI. Despre boierii din Moldova și stările lor

În vremea lui Dimitrie Cantemir, boierii se împărțeau în boieri de sfat și boieri de divan.

Boierii de sfat, cei șapte boieri mari, erau: logofătul cel mare, fruntea și capul sfaturilor; vornicul de Țara de Jos, care răspundea la curte de toate treburile Țării de Jos; vornicul de Țara de Sus; hatmanul, mai mare peste toate oastea; postelnicul cel mare, care avea în grijă toate treburile curții domnești, poșta, precum și oblăduirea Iașilor; spătarul cel mare, care purta spada domnului; paharnicul cel mare, cel care întindea domnitorului paharul cu vin și avea în grijă viile domnești. Când era vorba de treburile vistieriei, participa la sfatul de taină și al optulea boier, visternicul, dar acesta nu avea dreptul de a hotărî.

Boierii de divan sau de ascultare, se împărțeau în trei stări. Boierii din starea întâi sau boierii mari au în frunte pe : stolnicul cel mare-mai marele cuhniilor (bucătăriilor) domnitorului, comisul cel mare-mai marele grajdurilor domnești, medelnicerul cel mare-care dădea domnului apa de spălat înainte de a se așeza la masă, clucerul cel mare-mai mare peste cămările domnului, serdarul campidux-mai mare peste călărimea care apăra de năvălirea tătarilor, sulgerul cel mare-mai marele peste casapii care rânduiau carnea de trebuință la curte, pentru masa domnului și a slujbașilor lui, jitnicerul cel mare- care răspundea de adunarea grânelor la păstrare în jitnițe, pitarul cel mare- răspundea de pregătirea pitei, a pâinii, pentru curtea domnească, șătrarul cel mare îngrijea de corturile domnului, iar în timp de război, de taberele oștenilor, de tunuri și alte arme; armașul cel mare răspundea de supravegherea temnițelor, de împlinirea osândelor la moarte și de tulbuhana; ușierul cel mare era mai marele peste portari, aga cârmuia străjile Iașiului și priveghea la ordinea târgului.

Boierii din starea a doua țineau locul celor din starea întâi, atunci când aceia nu erau de față. Deci, erau: spătarul al doilea, paharnicul al doilea, stolnicul al doilea etc.

Boierii din starea a treia aveau pe seamă treburi mai deosebite sau mai mărunte. Astfel, cămărașul cel mare avea grijă de vistieria domnului, care era deosebită de cea a țării, vătaful de stolnicei era mai marele celor care aduceau mâncarea la masă, iar vătaful de păhărnicei era mai marele celor care dădeau boierilor la masă paharele cu vin. Ciohodarul aducea ciubotele domnului și era mai marele ciubotarilor din Iași, cămărașul de dulceți avea în seamă dulciurile de la masă precum și vasele de porțelan, cămărașul de lumini avea în seamă lumânările și lămpile de la curte ș.a.m.d.

Capitolul VII. Despre oastea moldovenească

În vremurile de demult, oastea (armata) Moldovei numărase 70 de mii de oșteni, ajungând chiar la 100 de mii în vremea lui Ștefan cel Mare. Începuse apoi să scadă, ajungând la 40 de mii în vremea Movileștilor, iar în vremea lui Dimitrie Cantemir abia la 6-8 mii de oameni. Capii acestora erau:  bașbuluc bașa, căpetenia seimenilor, oștenii care îl păzeau pe domnitor; căpitanii nemților și cazacilor; căpitanii de călărași, căpitanii de dărăbani, căpitanii de mie - ai căror oameni ajunseseră la munca câmpului, mai puțin cei care păzeau hotarele-. Aparte erau vânătorii; călărașii de Țarigrad și umblătorii de Hotin și umblătorii de Soroca - aceștia duceau vești la Poarta Otomană, respectiv în Țara Leșească și în Rusia, vorbind limba țării respective; fuștașii, purtătorii de ghioage, care păzeau ușile femeilor și porțile temnițelor, iar când domnitorul ieșea de la curte, îl păzeau pe acesta.

Capitolul VIII. Despre obiceiurile curții domnești

Atunci când domnitorul pleca la biserică, alaiul începea cu un mare număr de oșteni, urmați de călărime, cu steagurile și căpitanii ei. Urmau umblătorii, purtătorii celor două tuiuri, coconii domnului și domnul însuși. În urma lui: boierii, în ordinea rangului și la urmă slujitori, târgoveți, neguțători. În biserică intrau și se așezau tot în ordinea rangurilor. Strana domnului era lângă stâlpul din dreapta, avea trei trepte, iar deasupra o coroană de aur și icoana sfântului protector al domnului.

Când nu erau ospețe, la masa de prânz erau poftiți câte doi boieri din cei mari și doi din cei mici.  Uneori venea și doamna. Seara, la masă erau poftiți numai dintre rubedeniile domnului.

La ospețe, când venea domnul, mitropolitul rostea rugăciunea pentru masă și blagoslovea bucatele. Bucatele puse pe masă pentru domn erau gustate întâi de stolnicul cel mare, iar vinul de paharnicul cel mare. Stolniceii și păhărniceii aduceau de mâncare și băutură boierilor, iar cămărășeii  schimbau talgerele.

După ce beau mai multe pahare de vin, beau cu toții un pahar mare drept mulțumită pentru mila cerească, apoi unul  în sănătatea sultanului, dar fără a-i pomeni numele, al treilea se bea în sănătatea domnului (atunci se trăgea o salvă de tun), apoi beau în sănătatea doamnei, coconilor și domnițelor și pentru ce îi mai îndemna beția.

Când domnul punea șervetul pe masă însemna că ospățul s-a sfârșit. A doua zi veneau toți la divan, mulțumeau domnului pentru cinstea de a-i fi poftit și își cereau iertare pentru greșelile săvârșite la beție.

* * * 

Urmează Descrierea Moldovei (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !