roman de ALEXANDRE DUMAS
Volumul I
Capitolul XI Intriga se înnoadă
Pe înnoptate, d'Artagnan se îndreaptă spre casă, gândindu-se la doamna Bonacieux, de care se și îndrăgostise ca un tânăr de nici douăzeci de ani ce era.
Fiindcă o luase pe cel mai lung drum, tânărul ajunge întâi în cartierul în care locuiește unul dintre cei trei muschetari, Aramis. Îi dă prin gând să treacă pe la el, dar înainte de a intra vede o femeie în care o recunoaște chiar pe doamna Bonacieux.
Curios din fire și deja gelos, el așteaptă puțin și vede femeia cum bate în obloane. Merge la ea și îi reproșează că are o legătură cu Aramis, dar femeia se jură că nu îl cunoaște și a venit la o prietenă care stă acolo.
Până la urmă, d'Artagnan se liniștește și pleacă. Acasă, află de la Planchet că Athos fusese arestat de oamenii cardinalului. Athos venise să îl caute pe d'Artagnan acasă la acesta. Soldații îl găsiseră acolo și, fiindcă nu știau cum arată d'Artagnan, îl luaseră pe Athos crezând că el este. Athos nu îi lămurise, ca să îi lase lui d'Artagnan timp să-și rezolve treburile.
Tânărul pleacă prin noapte către casa domnului de Tréville, înțelegând că trebuie să-i spună neapărat acestuia tot ce se întâmplase. Căpitanul era însă la Luvru. D'Artagnan pornește către Luvru și, când să ajungă, vede pe stradă un bărbat și o femeie. Femeia era Constance Bonaciux, iar bărbatul părea a fi Aramis. Acum gelos la culme, tânărul le iese în față. Bărbatul era un necunoscut, căruia doamna Bonacieux îi spune ”milord” și d'Artagnan înțelege că era ducele de Buckingham, pe care femeia îl conducea la Luvru, la regină.
Capitolul XII George Villiers, duce de Buckingham
Ducele de Buckingham, bărbat de vreo treizeci și cinci de ani, frumos, bogat, favorit al regelui Carol I al Angliei și al tatălui acestuia, era îndrăgostit de Ana de Austria, regina Franței, o frumoasă femeie de vreo douăzeci și șase de ani.
Apărând înaintea ducelui, regina îi spune că nu ea pusese să i se scrie și că probabil este o cursă. Ducele de Buckingham spune că și-a dat seama, dar că vrea să profite de prilej ca să-i mărturisească din nou iubirea lui și îi cere o amintire. Regina îi dă o casetă din lemn de trandafir, având încrustate cu aur inițialele ei.
Capitolul XIII Domnul Bonacieux
În acest timp, domnul Bonacieux, aflat în închisoare, este dus la interogatoriu, în fața unui comisar. Acesta îl acuză de înaltă trădare și îi pune o mulțime de întrebări despre soția lui. De două ori mai bătrân decât soția sa și ținând mult mai mult la pielea lui decât la nevastă, negustorul răspunde cum crede că e mai bine pentru el, dar nu-i poate intra în voie comisarului. Îl ia gura pe dinainte și spune că l-ar recunoaște pe acela care i-a răpit soția, ceea ce nu-i place deloc comisarului.
După o noapte de nesomn, Bonacieux dă din nou ochi cu comisarul, care îl acuză că s-a înțeles cu d'Artagnan să-i alunge pe oamenii legii din casa lui. Bonacieux neagă, iar comisarul poruncește să fie adus la confruntare cel despre care el credea că este d'Artagnan. Apare Athos și abia atunci comisarul află, de la Bonacieux, că acesta nu este tânărul căutat.
Cei doi sunt trimiși înapoi în celulele lor, iar a doua zi Bonacieux este urcat într-o trăsură și dus la locul de execuție, după cum credea el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !