BASM DE IOAN SLAVICI
A fost odată un împărat despre care toată lumea ştia că un ochi îi râde şi unul plânge. El nu spusese însă nimănui de ce se întâmplă acest lucru.
Împăratul avea trei feciori: Florea, Costan şi cel mai mic, Petru. Mezinul se încumetă să îl întrebe pe tatăl lor despre ochii lui.
Împăratul îi spuse că ochii lui vor râde mereu amândoi când îi vor aduce apă de fântână de la Zâna Zorilor.
Florea plecă primul și spuse să vină după el Costan, dacă nu se întoarce într-un an, o lună, o săptămână şi o zi.
Când ajunse la marginile împărăţiei, de jur împrejur era o prăpastie adâncă şi numai o singură punte. Pe punte ieşi un balaur înspăimântător. Florea o luă la fugă şi nu mai ştiu nimeni nimic despre el.
După un an, o lună, o săptămână şi o zi, porni şi Costan. El păţi acelaşi lucru ca şi Florea. După acelaşi răstimp porni Petru. Acesta, însă, se repezi la balaur cu sabia scoasă. Oricât s-a luptat cu el, nu a reuşit să-l doboare. Calul a obosit şi atunci s-a întors acasă ca să ia altul.
Acasă, găsi armăsarul pe care călărise împăratul în tinereţea lui. Baba Birşa îl făcu să arate ca pe timpurile acelea. Era un murg frumos şi fermecat, cu şeaua şi frâul împodobite cu aur şi pietre scumpe. Calul îl duse în zbor la punte şi îl învăţă cum să îl învingă pe balaur.
Murgul îl duse apoi, iute ca vântul şi ca gândul, peste un pustiu întins. După patru zile ajunseră la marginea pustiului, într-o pădure de aramă. Aici Petru nu ascultă de vorbele murgului şi se apucă să rupă flori, să facă o cunună. Îndată veni Vâlva Pădurii de Aramă şi se porni lupta. După trei zile, Petru izbuti să arunce în capul Vâlvei frâul, cum îl învăţase Murgul. Ea se făcu un cal frumos, un frate al Murgului.
Luă Petru şi calul acesta şi porni mai departe. Ajunseră la Pădurea de argint şi lucrurile se petrecură ca la Pădurea de Aramă, iar Petru avea acuma trei cai voinici.
La Pădurea de Aur lupta fu şi mai grea, căci vâlvele fuseseră din ce în ce mai puternice, dar voinicul învinse până la urmă. Acum avea patru cai şi trei cununi de flori, pe care Murgul îi spuse să le păstreze.

Foarte frumos !Nu cred ca le-am citit cand trebuia !
RăspundețiȘtergereParerea mea:cred ca fundalul ar trebui "infrorit" un pic!
Toate cele bune,draga Zina !
O sa încerc. N-am găsit un fundal suficient de discret. Mai caut.
ȘtergereNumai bine, dragă Natalia!
Cea mai buna pagina de rezumate❤️
RăspundețiȘtergereMulțumesc din ♥ !
ȘtergereO flosesc mereu u
ȘtergereSunteti cea mai buna povestitoare
Multumesc pentru apreciere! ☺
ȘtergereMereu I-au Rezumatele De La Dumneavoastra.
RăspundețiȘtergereMa Scapati De Probleme.
O Zi Frumoasa!
Mă bucur că te scap de probleme și uite, încerc să te mai scap de una: dacă e vorba de verbul a lua, se scrie ”mereu iau”.
ȘtergereZi frumoasă și ție!