VULPEA ȘI STRUGURII

fabulă de JEAN DE LA FONTAINE

O vulpe ce umbla de colo-colo căutând ceva de mâncare, a nimerit la o vie. Aici erau ciorchini bogați de struguri frumoși și copți.

Vulpea ar fi mâncat cu mare poftă din strugurii aceia, dar nu putea să ajungă la ei din cauza aracilor. Aceștia erau și prea înalți și înghimpați.

Roșcata nu se putea atinge de ciorchini chiar dacă păreau să fie aproape de botul ei. A încercat ea, dar s-a înțepat și a renunțat.

Ca să nu recunoască faptul că îi este necaz că nu a putut să ajungă la struguri, vulpea a început să le găsească defecte. A zis întâi că nu sunt de soi. După aceea le-a găsit cusur că nu sunt copți și că sunt acri, ori ei îi plăceau strugurii dulci ca stafidele.

”Pribeagă şi lihnită de foame, dă de-o vie
Cu nişte struguri rumeni, frumoşi, de razachie.
Ciorchinii-s plini, şi vulpea, de sine înţeles,
Ar fi mâncat cu poftă şi nici n-ar fi ales.

Dar, la-ndemâna labei, o-mpiedică s-ajungă
Până la ei zăbreaua ulucilor prea lungă
Şi ghimpii-n care gardul e prins şi împletit.
Ciorchinele i-aproape de bot. S-a tot sucit,
S-a ridicat, se-nţeapă şi-i lasă gura apă.
"Ce struguri verzi şi acri ! oftează. Nu-s de teapă
Şi-s prea cruzi. Mie gustul ce-mi place-i de stafidă.
Nu-mi strepezesc eu dinţii cu-această aguridă."
 

Urmează Măgarul galeș

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!