POVESTEA LUI HARAP-ALB Povestire pe scurt (3)

de ION CREANGĂ

Ajunseră, în sfârşit, la împăratul Roșu. Acesta se miră la început de înfăţişarea lor. El se miră şi mai tare când află de la Harap-Alb că veniseră să-i ceară fata pentru nepotul împăratului Verde. Le spuse că va lua o hotărâre a doua zi. Până atunci să se odihnească în casa de aramă. Trimise însă un credincios al lui să aprindă foc mare sub casă, să o încingă. Gerilă le spuse să îl lase pe el să intre primul, că ştie el ce fel de om e împăratul Roşu. Aşa făcură.

Gerilă intră primul şi suflă până când casa se făcu numai bună de stat în ea, nici prea caldă, nici prea rece. Încă Gerilă începu a-i bombăni pe ceilalţi că lui îi plăcuse cum era casa încinsă la început. Se luară puţin la gâlceavă şi atunci Gerilă suflă o dată şi se aşternu o brumă pe pereţi de trei palme grosime. Dimineaţa, credinciosul împăratului Roşu, care venea să le adune cenuşa, îi găsi strigând că nu au avut şi ei o scânteie de foc în vatră şi au îngheţat de frig.
Când dădură ochi cu împăratul, cerură din nou fata. El le spuse că întâi să mănânce şi să bea atât cât le va da el. Dacă vor dovedi atâta mâncare şi băutură, vor mai sta de vorbă. Plecă și sosiră pe dată  douăsprezece harabale cu pâine, douăsprezece vaci fripte şi douăsprezece buţi pline cu vin. Flămânzilă şi Setilă îi lăsară pe ceilalţi întâi, să mănânce cât vor putea. După aceea, dintr-o înghiţitură şi o sorbitură terminară mâncarea şi băutura , apoi începură a striga că mor de foame şi de sete.
Impăratul ieşi să vadă ce s-a întâmplat şi Harap-Alb îi ceru din nou fata. Împăratul spuse că până acum s-au odihnit, au mâncat şi au băut, dar acum trebuie să mai facă şi ceva treabă. Le dădu o mierţă (veche unitate de măsurat volumul de peste 200 l) de nisip amestecat cu sămânţă de mac. Ei trebuia să aleagă până dimineaţă nisipul de o parte şi macul de altă  parte. Harap-Alb îşi aminti de furnici, aprinse aripa şi sosiră o mulțime. Îndată aleseră macul de nisip, fir cu fir, apoi se duseră în patul împăratului şi îi pişcară tot trupul. Dimineaţă, împăratul se trezi de usturime. Când văzu că îi împliniseră porunca se umplu şi mai tare de bucurie.
Atunci le spuse că trebuie să păzească în seara aceea locul în care doarme fata. Dacă dimineaţă fata nu se va mai afla acolo, sunt pierduți. Veni seara şi fata se duse la culcare. Harap-Alb se puse de strajă chiar la uşa ei, iar ceilalţi se înşirară până la poartă. Pe la miezul nopţii, fata, prefăcută într-o păsărică, zbură pe lângă ei. Abia când trecu pe lângă Ochilă, acesta o văzu că s-a dus. Ochilă îi spuse lui Păsărilă şi plecară să o prindă, să o aducă înapoi. Ochilă o văzu, iar Păsări-Lăţi-Lungilă se întinse şi o înşfăcă. O aduseră înapoi, spre ciuda împăratului, care îi puse la o nouă încercare.
Împăratul mai avea o fată, luată de suflet, care semăna leit cu fata lui. Îl puse pe Harap-Alb să ghicească, după ce se îmbrăcară şi se pieptănară la fel, care este fata lui. Harap-Alb ceru ajutorul albinei, care-i spuse să o aleagă pe aceea care se va apăra de ea cu năframa. Aşa făcu, iar împăratul nu mai avu ce să născocească şi spuse că îi dă fata.
Dar fata nu vru să meargă. Întâi voia să se întreacă turturica ei și calul lui Harap-Alb până acolo unde se bat munţii în capete, ca să aducă trei rămurele de măr dulce, apă vie şi apă moartă. Dacă le va aduce turturica, nu va merge cu ei, iar dacă le va aduce calul, atunci va merge oriunde ar duce-o. Porniră cele două vietăţi, dar turturica, fiind mai uşoară, ajunse prima. Luă cele trei rămurele, apa vie şi apa moartă şi se întoarse. În drumul de întoarcere se întâlni cu calul, care îi luă cu sila apa şi rămurelele. Fugi cu ele la fata împăratului şi aceasta plecă cu Harap-Alb şi ceata lui. Ea trimise înainte turturica, să le vestească sosirea la împăratul Verde. În drum, cei cinci tovarăşi îşi luară rămas-bun şi el plecă mai departe cu fata.
Mergeau ei ce mergeau, şi cei doi prindeau din ce în ce mai tare drag unul de celălalt. Dusese el, Harap-Alb, salatele ursului şi pielea cerbului, dar pe fata împăratului Roşu nu-i venea să o ducă. Ajunseră la împărăţie, unde îi aşteptau cu toţii, vestiţi de turturică. Văzând-o Spânul cât e de frumoasă, sări să o ia în braţe. Fata îl împinse cât colo şi spuse că ea a venit pentru Harap-Alb, că el e adevăratul nepot al împăratului Verde. Atunci Spânul sări ca turbat şi îi tăie capul lui Harap-Alb. Calul se repezi şi el la Spân, îl luă în dinţi, zbură cu el în înaltul cerului şi îi dădu drumul de acolo, de se făcu  praf şi pulbere.
Fata împăratului Roşu puse repede capul lui Harap-Alb la loc și îl înconjură cu cele trei rămurele de măr dulce. Turnă apă moartă să stea sângele şi să se lipească pielea, apoi îl stropi cu apă vie şi îl aduse înapoi la viaţă. Apoi îngenuncheară în faţa împăratului Verde, primind binecuvântarea lui şi împărăţia, în acelaşi timp.

Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului Povestea lui Harap-Alb

Dă clic și citește textul întreg !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !