MUSCA ȘI CHERVANUL

fabulă de JEAN DE LA FONTAINE tradusă de Dimitrie Anghel și St.O.Iosif

Într-o după-amiază foarte călduroasă soarele ardea cu putere. Pe un deal urca cu greu un chervan, un car mare, tras de șase cai. Ca să le ușureze munca, toți călătorii se dăduseră jos, chiar și bătrânii și femeile. Și preoții.

Deodată apăru o muscă ce zbură de colo-colo bâzâind, când la un cal, când la altul, când la vizitiu. Carul se deplasa încet și musca avu impresia că ea este cea care îi îndeamnă pe toți să facă fiecare pas. Se văzu pe ea însăși ca pe un comandant de oști care își însuflețește oștenii în luptă.

Musca începu apoi să fie nemulțumită de oamenii care nu făceau nimic ca să o ajute. Un popă cânta un imn bisericesc, o doamnă cânta un cântecel, iar musca socotea că numai asta le mai lipsea.

Chervanul ajunse, în sfârșit, pe culmea dealului, iar musca exclamă mândră că a muncit destul până când să-i aducă acolo, ba chiar le ceru o răsplată cailor.

Firește fabula se referă, ca orice fabulă, la oameni. Sunt unii care, asemeni muștei, se grăbesc să se bage în vreo treabă în care nu fac nimic și ar trebui mai degrabă să fie izgoniți.

”Pe creasta nisipoasă şi-abruptă a unui plai,
Încinsă viu de-un soare de-amiaz-dogoritor,
Urca la deal chervanul purtat de şase cai.

Se dase jos cu toţi: bătrâni, popi şi femei.
Suflau greu bidiviii, trăgând din răsputeri,
Când numai iat-o muscă s-apropie în zbor
Şi chip ca să-i îndemne cu bâzâitul ei,
Când la rotaşi aleargă şi când la prăştieri,
S-aşază când pe unii, când pe ceilalţi de-i pişcă
Şi-n sinea ei socoate că ea-i pricina dacă
Chervanul se mai mişcă.
Se mută de pe oişte la vizitiu pe nas
Şi-ndată ce chervanul se mai urneşte-oleacă
Şi toţi mai fac un pas,
Ea gloria întreagă pe seama ei şi-o pune.
Se plimbă-ncolo-ncoace ca să se afle-n treabă
Zorind pe toţi, de-ai spune
Că e un şef ce-aleargă pe câmpul de război
Spre-a-şi înteţi oştenii să nu deie-napoi,
Şi-a câştiga izbânda cu-o clipă mai degrabă.

Şi musca, în această strădanie obştească,
Se tânguia că ea şi numai ea munceşte
Şi nimeni alt n-ajută pe cai să se urnească:
Părintele în cartea de rugăciuni citea
Taman la timp, fireşte ! O doamnă, iar, cânta.
Poftim, că nouă parcă de cântec ne ardea !
Şi-aşa cucoana muscă zbura neastâmpărată
Şi bâzâia într-una făcând mii de prostii.
Chervanu-n fine ajunge pe deal cu chiu cu vai
Şi musca mea îndată
Strigă:"Uf! Bogdaproste! Să răsuflăm, copii !
Că doar destulă trudă până v-am scos pe plai,
Să-mi daţi ce mi se cade, vă rog, domnilor cai !"

Tot astfel unii oameni c-o prefăcută grabă
S-amestecă în toate, ca musca legendară,
Pe când la o adică nu-s buni de nici o treabă
Şi s-ar cădea mai bine să fie daţi afară.”

Sursa foto

Urmează Greierele și furnica

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !