roman de JULES RENARD
La internatul Saint-Marc, după ce suna clopoțelul de seară, elevii se culcau, pedagogul Violone micşora lumina şi băieţii începeau şuşoteala. Pedagogul se plimba printre paturi, apoi se oprea, în fiecare seară, la patul lui Marseau, cel cu obrajii roşii. Asculta amuzat vorbele copilăreşti ale băiatului, apoi îi făcea destăinuiri intime şi îi spunea poveşti de dragoste, fără să știe că e urmărit de Morcoveață.
Băiatul roşea ca o fată la primul sărut, stârnind sentimente de duioşie tuturor. Numai Morcoveaţă şi-ar fi înfipt ghearele în obrajii lui, invidios, căci adesea încercase şi el să-şi îmbujoreze obrajii gălbejiţi, ciupindu-i până la durere, dar în zadar.
De multă vreme purtările tainice ale pedagogului îl puseseră pe Morcoveaţă pe gânduri. Într-o seară îl spionă cu mai multă măiestrie ca niciodată, îi ascultă vocea înăbuşită, simţi răsuflarea oprită a lui Marseau care îl asculta tremurând, îl văzu pe bărbat cum sărută fruntea băiatului şi plecă. A doua zi dimineaţă, la spălător, îi spuse vreo două vorbe colegului său, pornind de la sărutul cu pricina, iar băiatul se împurpură la faţă şi îi spuse, privindu-l rugător, că nu e adevărat ce spune el.
După spălat, pedagogul făcu inspecţia mâinilor, le găsi murdare pe ale lui Morcoveaţă şi îl trimise la director. Băiatul, convins că pedagogul îi poartă pică, îl pârî directorului că se ţine de prostii cu Marseau, cu gândul la sărutul din seara aceea.
La plecarea definitivă a pedagogului, Morcoveata, supărat că el nu primea nici un sarut, sparse cu mâna un geam, îşi mânji faţa cu sânge şi îi strigă acestuia că poate să aibă şi el obrajii roşii, dacă vrea.
Băiatul roşea ca o fată la primul sărut, stârnind sentimente de duioşie tuturor. Numai Morcoveaţă şi-ar fi înfipt ghearele în obrajii lui, invidios, căci adesea încercase şi el să-şi îmbujoreze obrajii gălbejiţi, ciupindu-i până la durere, dar în zadar.
De multă vreme purtările tainice ale pedagogului îl puseseră pe Morcoveaţă pe gânduri. Într-o seară îl spionă cu mai multă măiestrie ca niciodată, îi ascultă vocea înăbuşită, simţi răsuflarea oprită a lui Marseau care îl asculta tremurând, îl văzu pe bărbat cum sărută fruntea băiatului şi plecă. A doua zi dimineaţă, la spălător, îi spuse vreo două vorbe colegului său, pornind de la sărutul cu pricina, iar băiatul se împurpură la faţă şi îi spuse, privindu-l rugător, că nu e adevărat ce spune el.
După spălat, pedagogul făcu inspecţia mâinilor, le găsi murdare pe ale lui Morcoveaţă şi îl trimise la director. Băiatul, convins că pedagogul îi poartă pică, îl pârî directorului că se ţine de prostii cu Marseau, cu gândul la sărutul din seara aceea.
La plecarea definitivă a pedagogului, Morcoveata, supărat că el nu primea nici un sarut, sparse cu mâna un geam, îşi mânji faţa cu sânge şi îi strigă acestuia că poate să aibă şi el obrajii roşii, dacă vrea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !