IȚIC ȘTRUL DEZERTOR

nuvelă de LIVIU REBREANU

Ițic Ștrul și căprarul (caporalul) porniră în patrulare spre liniile inamice. La marginea pădurii, căprarul se opri. Îi spuse lui Ițic, fără a se uita la el, să se mai odihnească puțin.

Căprarul era măcinat de un gând și își feri iar privirile de Ițic Ștrul  atunci când acesta îl privi. Soldatul își spuse în gând că e tare ursuz astăzi, căprarul. Schimbară câteva cuvinte, încheiate cu vorbele căprarului că nu se știe ce se va mai întâmpla până la noapte.

Ițic fu cuprins de teamă și de zăpăceală și fu năpădit de sudori. Căprarul porni mai departe, dar încet, părea că vrea să întârzie sosirea la locul unde trebuia să ajungă.

Când plecaseră, Ițic se mândrise în sinea lui că îl alesese tocmai pe el. Căprarul Ion Ghioagă era vestit pentru vitejie, pentru curajul cu care pornea la luptă. Nu numai atât, dar se cunoșteau demult, de vreo zece ani. Ghioagă trăgea mereu la micul han al lui Ițic, din Fălticeni. Ba mai mult, în urmă cu doi ani, Ițic i-a împrumutat niște bani, că nu-i ajungeau să-și cumpere boii. Ghioagă era om sărac, cu cinci copii. Venise și războiul și nu-i mai dăduse banii înapoi. Deși avea și el nevastă și șase copii, Ițic Ștrul nu-i spusese nimic despre datorie.

Chiar când Ițic se gândea la asta, căprarul îi spuse cu durere în glas, că au ajuns până acolo și el nici măcar datoria nu i-o plătise. Ițic Ștrul se sperie și mai rău, întrebându-se ce îl făcuse pe căprar să se gândească și el tot la datorie.

Ițic nu era curajos deloc, în Fălticeni era poreclit ”iepurele”. Când sosise pe front, la început nici nu îndrăznise să descarce pușca. Încet-încet prinsese curaj, având și pilda căprarului Ghioagă. În luptă își ieșea din minți de teamă, așa că părea plin de vitejie, chiar fusese lăudat de un general. Ajunsese să viseze la o medalie, să-i uimească pe cei de acasă cu vitejia ”iepurelui”.

Schimbarea comandantului companiei i-a spulberat însă nădejdile lui Ițic. Noul comandant era aspru, se uita urât la el, îi vorbea urât, ba îl și lovise cu cravașa peste cap. Lui Ițic îi veni deodată gândul că locotenentul vrea să-l piardă și poate că acum chiar la pierzanie mergeau.

Ițic începu să se întrebe de ce tace întruna căprarul. Se apropie de el și îl întrebă unde merg, dar acesta îl privi cu milă și evită să îi răspundă. Când căzu într-o groapă cu zăpadă, Ițic crezu că i-a venit sfârșitul, dar ieși și continuară să meargă.

Se îndreptau către liniile inamice. Căprarul deveni deodată vorbăreț, povestind tot felul de istorii vesele și de demult. Se lăsă înserarea și, odată cu ea, se așternu iar tăcerea.

Deodată, Ițic îl întrebă pe căprar dacă are ordin să-l omoare. Acesta nu spuse nici da, nici nu. Ajunși aproape de linia vrăjmașă, căprarul îi spuse să treacă la inamic, fiindcă de azi dimineață locotenentul a și scris în raport: Ițic Ștrul dezertor. Ițic începu să scâncească și atunci caporalului îi scăpă adevărul: locotenentul îi ordonase să îl omoare și să îl îngroape, așa că era mai bine să treacă la dușman. Numai că Ițic nu voia asta, căci dezertarea ar fi însemnat să îi rămână familia pe drumuri și să nu se mai poată întoarce niciodată la ai lui.

Căprarul plecă înapoi, iar Ițic Ștrul rămase pe loc. Înălță ochii spre cer, poate va primi de acolo mântuirea. Privirile i se opriră însă pe craca groasă a bradului sub care se afla. Își potrivi curelele peste ea și se spânzură.

Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei ”Ițic Ștrul dezertor”

Sursa foto

Dă clic aici pentru textul integral!

Alte povestiri pe scurt după același autor:

• Catastrofa 
• Proștii

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!