de LIVIU REBREANU
Glasul pământului
Capitolul VI Nunta
Titu urma să locuiască la primărie și să ia masa cu familia notarului Friedman, cu el, soția și cei doi copii ai lor, o fată de cincisprezece ani și un băiat de douăzeci. La început se înțelese bine cu ei. El vorbea cu plăcere ungurește și muncea cu hărnicie. Sosi însă joia când ar fi trebuit să plece, să o vadă pe Roza. Nu s-a putut, fiindcă trebuia să rămână să grăbească strângerea birurilor și să le pună sechestru pe bunuri celor care nu le plăteau.
Păți la fel și în joile următoare. I se mai stinse dorul de Roza, în schimb, umblând din casă în casă, văzu cât de rău o duc românii de acolo. Mai asistă și la o scenă în curtea școlii, în care învățătorul îi certa pe copiii români și le cerea să vorbească numai ungurește.
Titu începu a vorbi numai românește. Se certă cu notarul și cu fiul acestuia pe tema românilor din România și se duse, cam târziu, să îl cunoască pe preotul român.
Ion fu chemat la judecătorie în Armadia și îl dădu de gol pe Herdelea că îi scrisese reclamația împotriva judecătorului, deși se jurase în mai multe rânduri că nu va spune nimănui. Fără să știe, Herdelea îl chemă la el acasă, ca să-i vorbească despre Ana, dar Ion se obrăznici și îi reproșă că îl pusese să facă acea plângere. Herdelea căzu pe gânduri, bănuind că Ion nu-și ținuse promisiunea și așteptându-se la răzbunare din partea judecătorului.
Popa Belciug, ca să-i arate lui Herdelea că izbândește unde el nu a reușit, și ca să se și răzbune că îl încondeiase și pe el în reclamație, încercă să-i împace pe Vasile Baciu și pe Ion. Îi chemă pe toți la biserică, Vasile Baciu veni cu Ana, Ion cu Glanetașu și Zenobia, părinții lui. Vasile spuse că-i dă fata de nevastă lui Ion, dar acesta nu voi să o ia fără zestre. Vasile spuse că le lasă tot după ce moare, Ion voia să primească acum. Plecară certându-se, iar acasă Vasile o bătu iar pe Ana până o umplu de sânge.
Până la urmă, Vasile Baciu deveni dintr-o dată nespus de îngăduitor, promise că le dă toate pământurile și amândouă casele, numai să fie scrise, după nuntă, pe numele lui Ion și al Anei. Până atunci, îi dădu Anei un car cu doi boi, un cal, o vacă cu vițel și altele mai mărunte. Hotărâră nunta în a doua duminică după Paște, când urma să fie și nunta Laurei cu Pintea.
Obligat de notar să meargă să pună sechestru datornicilor, Titu se duse numai pe la casele de unguri. Înfuriat, notarul îl plăti și a doua zi îl duse înapoi.
Chinuit de teama răzbunării judecătorului, Herdelea primi încă o lovitură. Rămăsese în urmă cu plata ratelor pentru o garnitură de mobilă de salon, iar acum i se cerea să plătească toată suma datorată, peste trei sute de coroane. Și mai mult, inspectorul care îl adusese în Pripas și îl protejase ieșise la pensie, iar acum îi ținea locul un subinspector, un ungur furios. Ba se mai trezi și cu Titu acasă, din nou fără nici un rost pe lume.
Nunta Laurei se făcu la Armadia. Nuntașii rămaseră la Berăria Rahova să petreacă, iar mirii porniră spre parohia lui George, urmând să facă însă întâi o călătorie de o săptămână, ca voiaj de nunta.
La nunta cu Ion, Ana a fost fericită, dar lui Ion nu-i venea să creadă că, împreună cu pământul, trebuie să o ia și pe urâta aceea. Mai ales că prima drușcă aleasă de Ana fusese Florica, și Ion îi vedea tot timpul frumusețea. Cu Florica jucă jocul miresei, cu ea jucă și alte jocuri, căci Ana nu putea juca, cu sarcina ei înaintată. Încins de joc, o strânse tare în brațe pe Florica, ceea ce nu îi scăpă Anei, care începu să plângă.
În a treia zi de nuntă, mireasa se duse cu lada de zestre și cu vitele la casa mirelui, în timp ce taică-său zâmbea batjocoritor, privindu-l pe Ion.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !