de LIVIU REBREANU
Glasul iubirii
Capitolul XI Blestemul
La înmormântarea Anei, gândurile lui Ion rătăciră de la Ana la Vasile Baciu, la amenințarea Anei că se omoară, din noaptea nunții lui George cu Florica, apoi la Florica, revenind însă mereu și mereu la copil. Într-un târziu înțelese de ce se gândește el la copil. Acum averea lui depindea de copil. Baciu îi și șopti batjocoritor să aibă grijă de sănătatea nepotului. Ion se duse la Herdelea cu rugămintea să-l ajute să ispășească pedeapsa cu închisoarea în Armadia, ca să fie mai aproape de casă.
Herdelea aștepta și el, cu mare îngrijorare, judecarea apelului, la Târgu Mureș. Grofșoru se duse singur, căci nu era nevoie de prezența lui Herdelea acolo. Seara după ce citi în telegrama avocatului că fusese achitat, Herdelea se puse pe plâns, ceea ce făcură și doamna Grofșoru, și doamna Herdelea, și Ghighi, când aflară vestea cea bună.
Ion stătu o lună de zile, cât fusese condamnat, la închisoarea judecătoriei din Armadia, muncit de grija copilului. Într-adevăr, când se duse acasă îl găsi rău bolnav. Zenobia, în loc să cheme doctorul, îl descântă pe bietul copil de deochi, așa că Petrișor muri în câteva zile. În timpul ăsta, Ion aflase că el e moștenitorul copilului, dacă moare, iar Vasile Baciu nu-i poate lua așa ușor averea, decât poate o parte, și aceea prin judecată. Firește, după înmormântare, Vasile Baciu îi ceru lui Ion averea înapoi, dar Ion îi spuse că nu i-o dă, iar socrul îl amenință atunci cu judecata.
Vasile Baciu chiar se duse la un avocat, dar acum Ion nu se mai gândea la avere. Acum o dorea pe Florica și se gândea că degeaba are avere, dacă nu o are pe cea care îi era dragă. Începu să-i țină calea Floricăi, ba se duse și pe la ea pe acasă, chipurile să-i ceară un sfat lui George în privința lui Vasile Baciu. Într-o zi, pe când era la seceriș chiar pe pământul unde lucrase când născuse Ana, apăru Florica. O trase chiar sub mărul sub care se născuse copilul lui cu Ana și o îmbrățișă pătimaș. După ce femeia plecă, frunzele mărului prinseră a foșni, de parcă și-ar fi aruncat blestemul asupra lui Ion.
După ce primi ordinul să își reînceapă activitatea la școală, Herdelea anunță inspectorul despre data la care avea să fie examenul de sfârșitul anului școlar. În două luni, cât mai era până atunci, Herdelea se strădui să repare ce stricase Zăgreanu, care avea alte metode decât el, și să mai îmbogățească limbajul copiilor în limba statului, limba maghiară. Îl rugă și pe preotul Belciug să vină la orele de religie, dar acesta avea de furcă la zidirea bisericii celei noi.
Cu o zi înainte de examen, inspectorul Horvat îi făcu învățătorului o vizită acasă. Fu surprins că nu locuiește în localitatea unde se afla școala, și revoltat că învățătorul vorbea stâlcit ungurește, iar soția și fiica lui, deloc. A doua zi, la examen, inspectorul fu nemulțumit că nici elevii nu știau ungurește, iar la ora de religie se înfurie pe preotul Belciug că nu-i învățase pe copii să spună ”Tatăl nostru” în ungurește. Preotul îl înfruntă cu curaj și spuse că nici nu are de gând să facă așa ceva, copiii fiind români. La plecare, inspectorul îi ceru lui Herdelea, care avea treizeci și doi de ani de serviciu, să trimită cererea de ieșire la pensie. În urma lui, preotul și învățătorul, uniți de aceeași supărare, se împăcară.
La scurt timp după inspecție sosiră Laura cu George al ei. Îi luară pe toți și merseră împreună la Sângeorz, unde se adună și restul numeroasei familii a lui George. Titu făcu cunoștință cu bărbați care l-ar fi putut ajuta dacă trecea în România, și i-au și promis asta. Numai unul dintre ei încercă să-i deschidă ochii asupra faptului că politica e murdară oriunde și că libertatea uneori mai mult strică decât ajută, dar Titu nu îl luă în seamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !