roman de JOHANNA SPYRI
Capitolul XVI. Sosesc prietenii
Trecu iarna și sosi din nou primăvara. Bunicul se pregătea de zor pentru oaspeți, lucra la masa de tâmplărie niște scaune. Tocmai atunci Peter aduse o scrisoare pentru Heidi fetița munților, pe care i-o dăduse poștașul din Dörfli.
Îi scrisese Clara, care o anunța bucuroasă că vor porni la drum. Vor sta întâi șase săptămâni la băile Ragaz, unde va face tratament. După aceea se vor muta la Dörfli, de unde vor veni mereu în vizită la cabană.
Clara urma să vină fără tatăl ei, care avea treabă la Paris, dar și fără domnișoara Rottenmeier. O băgase în sperieți Sebastian, care îi povestise despre stâncile abrupte și prăpăstiile adânci.
Peter, care ascultase și el când Heidi îi citise scrisoarea bunicului, plecă mânios de acolo. A doua zi, când Heidi se duse la bunica, și aceasta era tristă, era schimbată. Înțelesese din strigătele furioase ale nepotului că vin oaspeți de la Frankfurt și se temea că aceștia o vor lua înapoi pe Heidi fetița munților la oraș.
Către sfârșitul lunii iunie se treziră cu oaspeții. Clara era adusă pe un scaun, cărat de doi oameni, bunica era călare pe un cal alb, iar în urmă mai veneau un om care împingea scaunul cu rotile al Clarei și altul care căra un rucsac mare, plin cu pături și cu șaluri.
Bunicul așternu pe scaunul cu rotile o pătură moale, apoi o luă cu grijă pe Clara în brațe și o așeză. Bunica îi admiră priceperea , iar bunicul își puse în minte să o îngrijească chiar el pe fetiță.
Heidi împinse scaunul Clarei în jurul cabanei, ca să vadă împrejurimile despre care îi povestise de atâtea ori. Le însoțise și bunica, iar în timpul ăsta bunicul puse masa afară, în fața cabanei. Clara mâncă cu o poftă care o uimi pe bunica.
Pe înserat, bunica spuse că era timpul să plece, dar Clara o rugă să mai stea puțin, mai ales că nici nu văzuse cum e cabana pe dinăuntru. Bunicul o luă în brațe și intrară. Bunica admiră ordinea din cameră, apoi urcară în podul cu fân, unde era culcușul lui Heidi. Clara admiră camera și patul și faptul că din pat se vedea prin lucarnă o asemenea priveliște.
Bunicul îi propuse doamnei Sesemann să o lase o vreme pe Clara la ei. Ea răspunse că asta dorea și ea, dar nu ar fi îndrăznit să-i facă o asemenea propunere, fiindcă știa ce greu e să îngrijești de un copil infirm. Cei doi luară șalurile și păturile și le făcură fetițelor două paturi grozave, apoi bunica plecă la vale condusă de bunic, urmând să vină cât mai des să o vadă pe Clara. În timpul acesta, trecu și Peter cu caprele de la păscut, dar se uită urât la Clara și nu le răspunse fetelor la salut.
Seara, Heidi fetița munților adormi imediat, dar Clara rămase mult timp cu ochii la stelele sclipitoare, pe care nu le vedea niciodată la Frankfurt.
Îi scrisese Clara, care o anunța bucuroasă că vor porni la drum. Vor sta întâi șase săptămâni la băile Ragaz, unde va face tratament. După aceea se vor muta la Dörfli, de unde vor veni mereu în vizită la cabană.
Clara urma să vină fără tatăl ei, care avea treabă la Paris, dar și fără domnișoara Rottenmeier. O băgase în sperieți Sebastian, care îi povestise despre stâncile abrupte și prăpăstiile adânci.
Peter, care ascultase și el când Heidi îi citise scrisoarea bunicului, plecă mânios de acolo. A doua zi, când Heidi se duse la bunica, și aceasta era tristă, era schimbată. Înțelesese din strigătele furioase ale nepotului că vin oaspeți de la Frankfurt și se temea că aceștia o vor lua înapoi pe Heidi fetița munților la oraș.
Către sfârșitul lunii iunie se treziră cu oaspeții. Clara era adusă pe un scaun, cărat de doi oameni, bunica era călare pe un cal alb, iar în urmă mai veneau un om care împingea scaunul cu rotile al Clarei și altul care căra un rucsac mare, plin cu pături și cu șaluri.
Bunicul așternu pe scaunul cu rotile o pătură moale, apoi o luă cu grijă pe Clara în brațe și o așeză. Bunica îi admiră priceperea , iar bunicul își puse în minte să o îngrijească chiar el pe fetiță.
Heidi împinse scaunul Clarei în jurul cabanei, ca să vadă împrejurimile despre care îi povestise de atâtea ori. Le însoțise și bunica, iar în timpul ăsta bunicul puse masa afară, în fața cabanei. Clara mâncă cu o poftă care o uimi pe bunica.
Pe înserat, bunica spuse că era timpul să plece, dar Clara o rugă să mai stea puțin, mai ales că nici nu văzuse cum e cabana pe dinăuntru. Bunicul o luă în brațe și intrară. Bunica admiră ordinea din cameră, apoi urcară în podul cu fân, unde era culcușul lui Heidi. Clara admiră camera și patul și faptul că din pat se vedea prin lucarnă o asemenea priveliște.
Bunicul îi propuse doamnei Sesemann să o lase o vreme pe Clara la ei. Ea răspunse că asta dorea și ea, dar nu ar fi îndrăznit să-i facă o asemenea propunere, fiindcă știa ce greu e să îngrijești de un copil infirm. Cei doi luară șalurile și păturile și le făcură fetițelor două paturi grozave, apoi bunica plecă la vale condusă de bunic, urmând să vină cât mai des să o vadă pe Clara. În timpul acesta, trecu și Peter cu caprele de la păscut, dar se uită urât la Clara și nu le răspunse fetelor la salut.
Seara, Heidi fetița munților adormi imediat, dar Clara rămase mult timp cu ochii la stelele sclipitoare, pe care nu le vedea niciodată la Frankfurt.
* * *
Urmează Heidi fetița munților (17)
Citește textul întreg al capitolului XVI aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Citește textul întreg al capitolului XVI aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !