de CEZAR PETRESCU
Capitolul XI. Bufonul oceanului polar
Fram ursul polar îi văzuse pe meșterii circului înălțând grajduri, magazii și corturi. Folosind ceea ce învățase de la oameni și experiența căpătată în ținuturile înghețate, el își durează un adăpost trainic, din blocuri de gheață lipite cu zăpadă proaspătă.
Cu mâncarea stă însă mai prost. Ursul cel sălbatic, Căpățânosul, cum îi spunea Fram în sinea lui, sătul să-i fie luată mereu prada de sub nas, își ia lumea în cap. Fram întâlnește după un timp o ursoaică cu un pui. Vrea să se împrietenească cu ei, dar ursoaica îl atacă, el o evită tot cu salturile mortale și tumbele învățate la circ, iar ursoaica pleacă cu puiul. Fram mănâncă prada rămasă de la ea, dar își dă seama că e străin în acea lume și e condamnat să rămână singur.
Fram călătorește de la o insulă la alta pe banchiză sau pe sloiurile plutitoare, hrănindu-se de acuma în același mod: sperie urșii cu salturile, tumbele și pașii de vals, apoi mănâncă prada abandonată de aceștia.
La apropierea nopții polare, ursul își face un adăpost de iarnă la marginea oceanului. Când întunericul se instalează pe deplin, se pornesc viscolele și începe iarna polară.
Cu mâncarea stă însă mai prost. Ursul cel sălbatic, Căpățânosul, cum îi spunea Fram în sinea lui, sătul să-i fie luată mereu prada de sub nas, își ia lumea în cap. Fram întâlnește după un timp o ursoaică cu un pui. Vrea să se împrietenească cu ei, dar ursoaica îl atacă, el o evită tot cu salturile mortale și tumbele învățate la circ, iar ursoaica pleacă cu puiul. Fram mănâncă prada rămasă de la ea, dar își dă seama că e străin în acea lume și e condamnat să rămână singur.
Fram călătorește de la o insulă la alta pe banchiză sau pe sloiurile plutitoare, hrănindu-se de acuma în același mod: sperie urșii cu salturile, tumbele și pașii de vals, apoi mănâncă prada abandonată de aceștia.
La apropierea nopții polare, ursul își face un adăpost de iarnă la marginea oceanului. Când întunericul se instalează pe deplin, se pornesc viscolele și începe iarna polară.
Capitolul XII. Un prieten mic, în noaptea polară
După primele viscole, vremea se liniștește. Apare aurora boreală, însoțită de armonii cerești. Fram ursul polar privește și ascultă, dar ar fi mult mai bucuros să vadă luminile și să asculte muzica oamenilor.
Viscolul pornește iar și Fram suferă de foame, fiindcă nu mai întâlnește nici un urs pe care să-l sperie și să-i ia prada. Disperat pornește la drum peste banchiză. Merge mult timp fără a întâlni vreo vietate, până când zărește un pui de urs alb pe un vârf de stâncă. Se cocoțase acolo, nu se știe de ce, iar acum scâncea și tremura, căci îi era frică să coboare.
Fram îl ajută pe puiul de urs să coboare, numindu-l în mintea lui Zgăibărici. Puiul îl conduce într-un loc în care zăcea mama lui, ucisă de alt urs. Fram înțelege acum de ce se cățărase ursulețul în vârful stâncii. Se hotărăște să ia urma ursului ucigaș și să-l pedepsească.
Viscolul pornește iar și Fram suferă de foame, fiindcă nu mai întâlnește nici un urs pe care să-l sperie și să-i ia prada. Disperat pornește la drum peste banchiză. Merge mult timp fără a întâlni vreo vietate, până când zărește un pui de urs alb pe un vârf de stâncă. Se cocoțase acolo, nu se știe de ce, iar acum scâncea și tremura, căci îi era frică să coboare.
Fram îl ajută pe puiul de urs să coboare, numindu-l în mintea lui Zgăibărici. Puiul îl conduce într-un loc în care zăcea mama lui, ucisă de alt urs. Fram înțelege acum de ce se cățărase ursulețul în vârful stâncii. Se hotărăște să ia urma ursului ucigaș și să-l pedepsească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !