povestire de EMIL GÂRLEANU.
Pe un strat gros de mușchi stătea întinsă o căprioară. Alături, cu botul pus pe spatele ei, stătea iedul ei. Mama îl mângâia, lingându-i blănița mătăsoasă. Era mâhnită, căci trebuia să se despartă de el, acum era mare, îl înțărcase deja.
Trebuia să învețe să se descurce singur. Ea voia să-l lase printre stâncile ce se vedeau departe. Știa că acolo ar fi fost ferit și de lupi și de vânători. Drumul până acolo era plin de primejdii și căprioara începu să fugă în salturi, pentru a vedea dacă iedul poate să țină pasul cu ea.
Iedul se ținu după mama lui, dar caprioara se opri din fugă atunci când trebui să străbată o pădure. Merse încet, din loc în loc, până ajunse în inima pădurii. Au mai mers ei mult, până când au ajuns într-un luminiș. Iedul sări, bucuros, înainte.
Chiar atunci, căprioara zări ochii strălucitori ai lupului, de sub un brad. Mama strigă atunci din tot sufletul și sări în mijlocul poienii, ca să atragă atenția lupului asupra sa. Lupul, văzând prada mai mare, uită de ied.
Din gura lupului, cu o clipă înainte de a muri, căprioara zări iedul cum se ascunde în inima pădurii.
Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Căprioara”
Sursa foto
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !