17 mai 2018

CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER. Povestire pe scurt (6)

roman de JONATHAN SWIFT

Călătoria la Glubbdubdrib


VII

Gulliver ceru învoirea regelui din Balnibarbi să plece. Voia să ajungă în Japonia, iar de acolo să se îmbarce spre continentul european.
Ajunse întâi pe Insula Vrăjitorilor, Glubbdubdrib. Guvernatorul de aici era slujit de duhuri, sufletele celor morţi. Gulliver se sperie la început, apoi se obişnui. Guvernatorul din Glubbdubdrib îi spuse că poate aduce în faţa lui spiritul oricărui mort, din orice timp.


Dori întâi să vadă marii eroi ai antichităţii , pe Alexandru cel Mare şi pe Hannibal, pe Cezar şi Pompei, în fruntea armatelor lor. Văzu senatul Romei alături de o adunare legislativă modernă. Primul era o adunare de eroi şi semizei, cealaltă - o adunătură de hoţi, tâlhari şi fanfaroni.

VIII

Gulliver dori să vadă înţelepţii vremurilor de altădată. Aristotel şi Homer apărură, urmaţi de sute de inşi care comentaseră operele lor. Despre aceştia, cei doi spuseră că le răstălmăciseră spusele. În faţa lui Aristotel fu adus Descartes şi se lămuriră unele erori din domeniul filosofiei naturale.
În sfârşit, Gulliver văzu un şir de nobili şi de oameni de vază din ultimele două-trei sute de ani. Fu decepţionat de degenerarea speciei umane, de decăderea fizică şi morală a oamenilor de-a lungul timpului. El descoperi că aceia care scriseseră istoria minţiseră, punând fapte de vitejie pe seama laşilor, sfaturi înţelepte pe seama neghiobilor, sinceritatea pe seama linguşitorilor.
Gulliver mai află că mari evenimente au fost dictate de puterea unei fuste în faţa unui monarh. Cei mai mulţi oameni sus-puşi îşi datoraseră rangurile şi funcţiile corupţiei, fraudei, desfrâului sau trădării. Plecă din Glubbdubdrib mâhnit de ceea ce  aflase.

Călătoria la Luggnagg

IX

O corabie îl duse pe Gulliver la Luggnag. La vamă, Gulliver declară că este olandez, fiindcă dorea să ajungă în Japonia. Pe vremea aceea, singurii străini care erau lăsaţi să calce pământul acestei ţări erau olandezii şi chinezii. Îl închiseră într-o casă confortabilă, cu o grădină în care se putea plimba. În scurtă vreme fu dus în capitală, să fie înfăţişat regelui.
Cei care doreau să-l vadă pe rege trebuiau să lingă praful din faţa tronului său. Dacă erau bine văzuţi, ca Gulliver, atunci duşumeaua era bine spălată, iar cel care o lingea nu păţea mare lucru. Dacă însă era căzut în dizgraţie, pe duşumea era aşternut un strat gros de praf, care îl îneca. Uneori praful era otrăvitor, iar nobilul era astfel pedepsit cu moartea.

X

Binevoitor, regele din Luggnagg îi dădu lui Gulliver o locuinţă, bani pentru hrană şi de cheltuială.  Gulliver cunoscu mulţi oameni de vază. I se spuse că în ţara aceea se năşteau, din când în când, oameni nemuritori, struldbrugi.
Încântat, Gulliver spuse că, dacă ar fi nemuritor, prin economii şi chibzuinţă, ar deveni cel mai bogat om din ţară. Ar studia necontenit artele şi ştiinţa şi ar deveni cel mai învăţat om, ar fi o comoară de ştiinţă şi înţelepciune.
Gulliver află că se înşela. Struldbrugii trebuiau să îndure bătrâneţea, cu bolile şi degradarea pe care o aducea şi să trăiască aşa chinuiţi la nesfârşit. De aceea oamenii obişnuiţi din Luggnagg nu prea îşi doreau să trăiască mult, nici vorbă să dorească nemurirea.

Japonia

XI

Regele din Luggnagg îi dădu lui Gulliver o scrisoare de recomandare către împăratul Japoniei, o sumă de bani şi un diamant roşu.
Ajuns în Japonia, la împărat, Gulliver fu primit foarte bine. Se dădu din nou drept olandez. Îi spuse împăratului ce dorinţe avea: să fie dus în portul Nangasac (Nagasaki) pentru a se îmbarca spre ţara lui şi să nu fie pus să calce crucea în picioare. Acest gest era impus europenilor, pentru a-i descoperi pe creştini. Creştinii nu erau primiţi în Japonia după ce avusese loc o mare răscoală a creştinilor japonezi. Pentru a-şi salva interesele legate de comerţ, numai negustorii olandezi acceptaseră să facă acest gest.
Împăratul bănui imediat că Gulliver este creştin, dar, ca să-i dea regelui din Luggnagg o dovadă de preţuire, dădu instrucţiuni secrete ofiţerilor să fie scutit de chestiunea cu crucea.
Ajuns la Nangasac, Gulliver se îmbarcă pe o corabie olandeză, ajunse la Amsterdam şi, de aici, în Anglia, la soţia şi copiii săi.

* * *

Urmează Călătoriile lui Gulliver (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

2 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !