povestiri de CALISTRAT HOGAȘ
Volumul ”Pe drumuri de munte”
Călătorii îl lăsară pe dascălul Alecu la Agapia și se întoarseră la Secu, unde fură găzduiți peste noapte. A doua zi de dimineață porniră spre Pipirig. O luară prin pădure și ieșiră la șosea, în drumul mare al Pipirigului, la Dumesnicu. Se opriră la un han spre a se odihni.
Cârciuma era plină de oameni care beau rachiu, căci asta se bea pe acolo.
Pe când drumeții stăteau pe o bancă astâmpărându-și setea cu apă cu zahăr, se treziră în fața lor cu un moșneag. Avea un pahar într-o mână și o sticlă cu rachiu în alta. Îl recunoscuse pe scriitor, pe care îl văzuse la Piatra Neamț cu ocazia alegerilor parlamentare. Moșneagul voia neapărat să îi cinstească și autorul nu scăpă până nu își muie buzele în băutura infectă. Tovarășul său, crezând că așa ar fi frumos, bău tot paharul, apoi se oțărî groaznic.
Ca să scape de o nouă cinstire, porniră iar la drum. Drumul era lung, soarele ardea pe dinafară și rachiul pe dinăuntru. Către seară îl întâlniră pe părintele Ionică Găleanu din Valea Pipirigului, care îi pofti la el acasă. Până se pregăti masa, autorul se întinse pe un strat de iarbă, gândind la vremile biblice, la patriarhul Abraham și la nevasta lui, Sarah, vizitați de îngerii călători.
Mai apoi gândi că totuși se află la părintele Ionică, ce nu semăna deloc a patriarh, la nevasta lui, o femeie voinică ce făcuse fără intervenții divine cinci copii, la ei doi, călătorii, care nu aduceau deloc a îngeri. Gândurile îi fură întrerupte de chemarea la masă a părintelui Ionică.
Mâncară borș de oaie și mămăligă aurie și aburindă, pe care o luară fiecare cu mâna, căci nu aveau furculițe. Apoi, scriitorul se culcă afară, pe patul de iarbă acoperit cu o pătură de lână făcută chiar de preoteasă, sub cap puse o pernă înfățată chiar atunci și se înveli cu altă păturăă. Dormi dus și noaptea trecu cât ai clipi din ochi.
Găsești aici textul întreg !
Urmează Hălăuca
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !