povestiri de CALISTRAT HOGAȘ
Volumul ”Pe drumuri de munte”
Ciclul ”În munții Neamțului”
Urmare la Floricica
Cal și călăreț porniră către munte, lăsând în urmă gânduri triste și pe Floricica făcând semn cu mâna din cerdacul casei. Trecură Bistrița pe un pod plutitor la care brudina, taxa, era de doi bani pentru fiecare picior de vită. Podarul numără picioarele Pisicuței și ale călărețului și ceru 12 bani !
Poposiră într-o poiană, unde Pisicuța se apucă să pască, iar stăpânul ei să mănânce. Găsi în traistă bunătăți strecurate de mâini iubitoare. În timp ce mânca, și-l aminti iar pe domnul Georges, cu manierele lui elegante. Autorul și-o aminti și pe mama sa cum îl plesnea cu lingura peste mână ca să mănânce frumos.
Porniră mai departe și, pe înnoptate, ajunse într-un luminiș în care se afla un bătrân cu cei doi fii ai săi. Veniseră aici de departe, să cosească iarbă, căci fusese secetă și pe la ei nu se făcuse. Îl ospătară cu ce aveau și îl culcară într-o căpiță de fân.
Dimineață îi răsplăti, află că pe undeva pe acolo e schitul Nichit, și porni mai departe, prin pădurea de brazi, urcând, fără să știe încotro merge. Întâlni în cale un om de la care cumpără niște păstrăvi, care îi fură masa când poposi. Merse până noaptea, doar va întâlni o casă de oameni. Găsi una până la urmă. Strigă și răspunse un glas de femeie. Îi ceru să îl găzduiască și aceasta îl pofti în casă.
Casa era foarte sărăcăcioasă, iar când o văzu pe stăpâna casei rămase aiurit. Era o babă gheboasă, cu o gură încrețită străjuită de două mustăți lungi, cu părul sur și țepos. Îi spuse că stă acolo cu fata ei și cu Gligori, dar acesta din urmă era plecat la pădure. Baba nu avea mai nimica de mâncare. Găsi cu greu niște mălai, câțiva cartofi și o ceapă, din care autorul făcu o fiertură. Apăru și fata babei, un monstru cu capul mare și dinții rânjiți, iar de sub bărbie până la sân cu o gușă uriașă.
Cu greu se învoi baba să îl lase să se culce în poiata ei cu fân. Se temea ba că o să-i împrăștie fânul, ba că o să-i dea foc din nebăgare de seamă, ba că o să-l mănânce Pisicuța. Până la urmă se învoi și îl duse în poiată. Baba intră înapoi în casă, fiică-sa rămase afară și dispăru pe undeva prin întuneric.
Călătorul, obosit, se culcă în fân. Într-un târziu se trezi, înfiorat, la auzul zgomotului făcut, parcă, de instrumentele unei orchestre. Părea că se aud trompeta și contrabasul, toba și cimpoiul, piculina și oboiul. Își făcu curaj și ieși afară, să vadă ce e. Instrumentele se auziră mai încet. Intră înapoi, se auziră mai tare. Aprinse o luminiță și văzu că poiata are o despărțitură. Se uită după ea și... acolo dormea și sforăia fata babei.
Urmare la Floricica
Cal și călăreț porniră către munte, lăsând în urmă gânduri triste și pe Floricica făcând semn cu mâna din cerdacul casei. Trecură Bistrița pe un pod plutitor la care brudina, taxa, era de doi bani pentru fiecare picior de vită. Podarul numără picioarele Pisicuței și ale călărețului și ceru 12 bani !
Poposiră într-o poiană, unde Pisicuța se apucă să pască, iar stăpânul ei să mănânce. Găsi în traistă bunătăți strecurate de mâini iubitoare. În timp ce mânca, și-l aminti iar pe domnul Georges, cu manierele lui elegante. Autorul și-o aminti și pe mama sa cum îl plesnea cu lingura peste mână ca să mănânce frumos.
Porniră mai departe și, pe înnoptate, ajunse într-un luminiș în care se afla un bătrân cu cei doi fii ai săi. Veniseră aici de departe, să cosească iarbă, căci fusese secetă și pe la ei nu se făcuse. Îl ospătară cu ce aveau și îl culcară într-o căpiță de fân.
Dimineață îi răsplăti, află că pe undeva pe acolo e schitul Nichit, și porni mai departe, prin pădurea de brazi, urcând, fără să știe încotro merge. Întâlni în cale un om de la care cumpără niște păstrăvi, care îi fură masa când poposi. Merse până noaptea, doar va întâlni o casă de oameni. Găsi una până la urmă. Strigă și răspunse un glas de femeie. Îi ceru să îl găzduiască și aceasta îl pofti în casă.
Casa era foarte sărăcăcioasă, iar când o văzu pe stăpâna casei rămase aiurit. Era o babă gheboasă, cu o gură încrețită străjuită de două mustăți lungi, cu părul sur și țepos. Îi spuse că stă acolo cu fata ei și cu Gligori, dar acesta din urmă era plecat la pădure. Baba nu avea mai nimica de mâncare. Găsi cu greu niște mălai, câțiva cartofi și o ceapă, din care autorul făcu o fiertură. Apăru și fata babei, un monstru cu capul mare și dinții rânjiți, iar de sub bărbie până la sân cu o gușă uriașă.
Cu greu se învoi baba să îl lase să se culce în poiata ei cu fân. Se temea ba că o să-i împrăștie fânul, ba că o să-i dea foc din nebăgare de seamă, ba că o să-l mănânce Pisicuța. Până la urmă se învoi și îl duse în poiată. Baba intră înapoi în casă, fiică-sa rămase afară și dispăru pe undeva prin întuneric.
Călătorul, obosit, se culcă în fân. Într-un târziu se trezi, înfiorat, la auzul zgomotului făcut, parcă, de instrumentele unei orchestre. Părea că se aud trompeta și contrabasul, toba și cimpoiul, piculina și oboiul. Își făcu curaj și ieși afară, să vadă ce e. Instrumentele se auziră mai încet. Intră înapoi, se auziră mai tare. Aprinse o luminiță și văzu că poiata are o despărțitură. Se uită după ea și... acolo dormea și sforăia fata babei.
Găsești aici textul întreg al povestirii ”Spre Nichit” !
Urmează Părintele Ghermănuță
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !