SINGUR. Povestire pe scurt

povestiri de CALISTRAT HOGAȘ

Volumul ”Pe drumuri de munte”

Ciclul ”În munții Neamțului”

Urmare la Părintele Ghermănuță
Părintele Ghermănuță umplu desagii călătorului cu mâncare și acesta plecă mai departe. Se lăsă pe seama Pisicuței, cal de rasă arabă care știa să aleagă singur drumul cel bun. În scurtă vreme se trezi în inima codrilor, singur, departe de grijile vieții de toate zilele.

Deodată, în cărarea ce urca apăru o stâncă uriașă, care nu lăsa călătorii să treacă mai departe, căci în stânga și în dreapta ei erau două prăpăstii. Autorul se opri, o lăsă pe Pisicuța să pască și își puse și el să mănânce. La bază, stânca avea o mare scobitură, numai bună de adăpost. După ce mâncă și privi împrejurimile, își baricadă adăpostul cu trunchiuri tăiate din pădure, aduse lemne pentru foc și o vârî înăuntru și pe Pisicuța.
A doua zi, dis de dimineață, soarele ardea cu putere, prevestind ceea ce îi spusese și părintele Ghermănuță, că se va schimba vremea și va veni furtună. Se duse și mai aduse lemne de foc, apoi strânse o provizie bună de ciuperci. Sosi amiaza, cu o arșiță înflăcărată care amuțise greierii și potolise veverițele. O aduse și Pisicuța în adăpost, scăpând-o de o muscă mare ce o ataca înverșunată.
Deodată cerul se acoperi de nori negri, o pală de vânt suflă cu putere și se auzi un tunet în depărtare. Începu furtuna, iar puhoaiele de apă făcură ceea ce vântul nu reușise. Trecură de întăriturile de la intrarea în adăpost și luară cu ele ducând în prăpastii ciupercile adunate de călător.
Încet-încet, tunetele  se răriră și se îndepărtară, se mai auzeau doar torentele ce mai curgeau la vale. Călătorul făcu focul și se culcă. Dimineață totul era proaspăt și strălucitor. A fost o zi minunat de frumoasă, dar a doua zi trebuiră să plece, căci se isprăviseră proviziile. Găsiră un loc pe unde să treacă mai departe, dincolo de stâncă.
Pe când îl încercau părerile de rău după locul părăsit, călătorul auzi lătratul unor câini. Doi zăvozi apărură și săriră la ei. Călătorul se apără cu un par, dar cea tare fu Pisicuța. Se mișca precum o șopârlă, folosea  cele patru copite și dinții și până la urmă apucă unul din câini în dinți, îl scutură, apoi îl azvârli cât colo. Ciobanul, care apăru în cele din urmă, rămase uimit de asemenea iapă amarnică.
Ciobanul îi conduse la stână. Aici tocmai se pregătea mâncarea. Până fu gata, călătorul se învoi cu ciobanul cel bătrân să-i dea doi băieți să îl conducă a doua zi până la apa Tazlăului. Omul spuse că n-o să poată să-l treacă, fiindcă vin apele mari, dar călătorul avea încredere că Pisicuța va reuși.

Găsești aici textul întreg!

Urmează La Tazlău 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !