povestiri de CALISTRAT HOGAȘ
Volumul ”Pe drumuri de munte”
Ciclul ”În munții Neamțului”
Urmare la Singur
Călare pe Pisicuța, călătorul mergea între cei doi ciobani, care făceau pași atât de mari că oboseau iapa. Cei doi spuseră că sunt de străbătut o mulțime de dealuri și de văi până la Tazlău, dar dacă o luau pe alt drum ar fi durat două zile. Intrară în pădure, unde ploaia aproape că spălase poteca și o mulțime de trunchiuri de brazi fuseseră doborâte de furtună la pământ.
Ciobanii se mirară din nou de Pisicuța, care sărea peste trunchiuri de parcă zbura. Trecură peste văi și dealuri, se odihniră și mâncară, iar trecură peste văi și dealuri și, în sfârșit, ajunseră la Tazlau.
Tazlăul venea urlând ca un balaur, apele lui vijelioase aduceau bucăți de stâncă smulse în drumul lor. Ciobanii îl sfătuiră pe călător să se întoarcă la stână și să mai aștepte până când se vor mai liniști apele, dar acesta nu voi cu nici un chip. Atunci se pregătiră să încerce să treacă râul.
Își legară bine lucrurile, să nu li le ia apa, apoi încercară să o tragă pe Pisicuța în apă de dârlogi. Iapa sforăi și nu se lăsă trasă. O lăsară liberă, să-și caute singură drumul, cei doi ciobani stând pe lângă ea în partea dinspre josul apei să o sprijine dacă își pierde echilibrul. Ajunseră în urletul clocotitor al apelor, iar ciobanii, luați și duși de apă, îi strigară să se întoarcă înapoi la mal.
Călătorul, îngrozit, o îndemnă pe Pisicuța cu varga peste gât și deodată parcă fu luat în zbor, apoi i se păru că a căzut din cer pe pământ. Ajunsese pe malul celălalt al Tazlăului. Porni la vale, cu Pisicuța de dârlogi, și îi găsi pe cei doi, cu apa șiroind pe ei, căzuți din nou în admirație pentru măiestria iepei. Porniră mai departe și mai avură de trecut o apă, liniștită de data aceasta, într-o vale inundată.
La Tazlau, autorul fu găzduit de primarul satului, Eremia Honcu. Primi mâncare caldă și haine uscate, precum și vestea că se afla acolo în gazdă și un poet, domnu' Arsene de la Iași, pentru care o cam necăjea pe nevastă-sa, prefăcându-se că era gelos.
Întors la Piatra, autorul ajunse acasă pe înnoptate. Aici, alt prilej de râs. Îi deschise o slujnică nouă, care nu îl cunoștea. Îi spuse că boierul, adică el, e plecat de acasă, iar duduca e în vecini. Atunci, călătorul, ca să se amuze, îi spuse slujnicii să îl lase să o pândească acolo pe duduca. Servitoarea începu să strige după sergent. Acesta, când îl văzu pe presupusul răufăcător, îi spuse slujnicii că e chiar stăpânu-său. Și așa se văzu călătorul acasă la el.
Urmare la Singur
Călare pe Pisicuța, călătorul mergea între cei doi ciobani, care făceau pași atât de mari că oboseau iapa. Cei doi spuseră că sunt de străbătut o mulțime de dealuri și de văi până la Tazlău, dar dacă o luau pe alt drum ar fi durat două zile. Intrară în pădure, unde ploaia aproape că spălase poteca și o mulțime de trunchiuri de brazi fuseseră doborâte de furtună la pământ.
Ciobanii se mirară din nou de Pisicuța, care sărea peste trunchiuri de parcă zbura. Trecură peste văi și dealuri, se odihniră și mâncară, iar trecură peste văi și dealuri și, în sfârșit, ajunseră la Tazlau.
Tazlăul venea urlând ca un balaur, apele lui vijelioase aduceau bucăți de stâncă smulse în drumul lor. Ciobanii îl sfătuiră pe călător să se întoarcă la stână și să mai aștepte până când se vor mai liniști apele, dar acesta nu voi cu nici un chip. Atunci se pregătiră să încerce să treacă râul.
Își legară bine lucrurile, să nu li le ia apa, apoi încercară să o tragă pe Pisicuța în apă de dârlogi. Iapa sforăi și nu se lăsă trasă. O lăsară liberă, să-și caute singură drumul, cei doi ciobani stând pe lângă ea în partea dinspre josul apei să o sprijine dacă își pierde echilibrul. Ajunseră în urletul clocotitor al apelor, iar ciobanii, luați și duși de apă, îi strigară să se întoarcă înapoi la mal.
Călătorul, îngrozit, o îndemnă pe Pisicuța cu varga peste gât și deodată parcă fu luat în zbor, apoi i se păru că a căzut din cer pe pământ. Ajunsese pe malul celălalt al Tazlăului. Porni la vale, cu Pisicuța de dârlogi, și îi găsi pe cei doi, cu apa șiroind pe ei, căzuți din nou în admirație pentru măiestria iepei. Porniră mai departe și mai avură de trecut o apă, liniștită de data aceasta, într-o vale inundată.
La Tazlau, autorul fu găzduit de primarul satului, Eremia Honcu. Primi mâncare caldă și haine uscate, precum și vestea că se afla acolo în gazdă și un poet, domnu' Arsene de la Iași, pentru care o cam necăjea pe nevastă-sa, prefăcându-se că era gelos.
Întors la Piatra, autorul ajunse acasă pe înnoptate. Aici, alt prilej de râs. Îi deschise o slujnică nouă, care nu îl cunoștea. Îi spuse că boierul, adică el, e plecat de acasă, iar duduca e în vecini. Atunci, călătorul, ca să se amuze, îi spuse slujnicii să îl lase să o pândească acolo pe duduca. Servitoarea începu să strige după sergent. Acesta, când îl văzu pe presupusul răufăcător, îi spuse slujnicii că e chiar stăpânu-său. Și așa se văzu călătorul acasă la el.
Sfârșitul povestirii pe scurt a volumului ”Pe drumuri de munte ”
Găsești aici textul întreg al povestirii ”La Tazlău”
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !