28 aprilie 2018

MOARA CU NOROC (3)

de IOAN SLAVICI

Partea a III-a a povestirii pe scurt

IX

Jandarmii fac anchetă cu privire la jefuirea arendașului. Laie și Marți, cele două slugi de la Moara cu noroc, fac mărturisiri. Comisarul și căprarul Pintea află că Ghiță era oarecum tovarăș cu Lică Sămădăul. Când discută și cu el, Ghiță înțelege că Lică vorbise cu el despre arendaș înadins în auzul lumii, ca să fie și el bănuit dacă Lică va fi dovedit.


Ghiță se reîntoarce acasă de la Ineu, însoțit de căprarul Pintea. El găsește în drum trăsura doamnei ce poposise la han  și copilul, ucis.  Ajuns în graba mare la Moara cu noroc, Ghiță se ceartă cu Ana. Femeia era supărată că o adusese pe Uța, slujnica hotărâtă de Pintea. Ana îl acuză apoi pe Ghiță că e tovarăș de fărădelegi cu Lică Sămădăul.

X

În pădure, căprarul Pintea găsește și trupul femeii ucise de tâlhari, dar și cuțitul unuia dintre ei, precum și biciul lui Lică Sămădăul. Deși este adus la jandarmerie, Lică nu își pierde calmul. El spune că biciul ar fi fost luat de la Moara cu noroc, unde îl uitase. Este eliberat apoi, datorită unuia dintre stăpânii săi sus-puși.
Rămâne în schimb închis Ghiță, care plecase de la cârciuma lui fără să vorbească cu nimeni, nici cu Ana, nici cu copiii, ori cu bătrâna.

XI

La judecată, mărturiile care nu se potriveau îl scot nevinovat de jefuirea arendașului pe Lică. Aruncă însă o umbră de bănuială asupra lui Ghiță, care scapă din lipsă de dovezi. Îi bagă la închisoare pe viață pe doi dintre tovarășii lui Lică. Ghiță suferă foarte rău, căci știa că aceștia sunt nevinovați și că vinovatul era Lică. Nu poate însă să spună nimic, neavând dovezi destule și temându-se pentru familia lui și pentru el.

XII

Întors acasă, Ghiță se înfruntă cu Lică. La sfârșitul discuției, Lică îi spune că nu îi e bun de tovarăș fiindcă are o mare slăbiciune, slăbiciunea pentru o singură femeie. În sinea lui, Ghiță hotărăște să îl ducă la spânzurătoare cu orice preț.

XIII

Ana recunoaște bancnota cu colțul rupt a femeii ucise, printre banii primiți de Ghiță de la Lică. Mai observă și alte semne la acești bani. Ghiță îl anunță pe Pintea , care îl învață ce are de făcut ca să i-l dea prins pe Lică Sămădăul având asemenea bani asupra lui când vine la Moara cu noroc.

* * *

Urmează Moara cu noroc (4)

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !