MARA. Povestire pe scurt (6)

de IOAN SLAVICI

XVI. Greul vieţii

Mara alerga încoace şi încolo ca să îşi rânduiască treburile, dar nu se gândea decît la cei doi copii ai săi. Simţea că îi ascund ceva şi bănuia despre ce era vorba, dar nădăjduia că Persida nu avea să treacă peste voinţa ei. Fata ei, însă, hotărâse altfel, să ia în piept greul vieţii.


Într-o zi, când a venit acasă, Mara nu o mai găsi nici pe Persida, nu îl mai găsi nici pe Bandi. Trică nu a vrut să-i spună unde sunt Persida şi Naţl, abia după vreo patru săptămâni a anunţat-o că a primit scrisoare de la soră-sa, de la Viena.
La Viena, cei doi s-au simţit foarte bine la început. Au închiriat o locuinţă mică şi au aranjat-o, s-au plimbat să cunoască oraşul, au fost la teatru. Persida era foarte plăcută peste tot, aşa cum era de frumoasă şi aşezată şi plină de bunăcuviinţă.
Naţl a intrat în tovărăşie cu doi măcelari tineri, din care unul era patron, şi au închiriat o măcelărie. În apropiere au luat o locuinţă mai încăpătoare şi treburile au mers foarte bine.
De la un timp, însă, Naţl a început să se teamă că o va pierde pe Persida, nevenindu-i să creadă că o femeie frumoasă, deşteaptă şi admirată ca ea va rămâne alături de el pentru totdeauna. Între ei au apărut neînţelegeri, iar într-o zi Naţl a plecat de acasă fără să spună unde se duce. Când au venit la masă tovarăşii lui, căci mâncau împreună, au întrebat de el unde este, fiindcă nu fusese nici la măcelărie. Atunci a simţit Persida ce rău este că nu are acolo pe nimeni cu care să vorbească şi cu care să se sfătuiască.
Naţl avea un prieten la Viena, pe Burdea. L-a căutat şi l-a găsit, dar vorbit puţin cu el  şi nu i-a spus unde locuiesc, fiindcă nu voia ca Burdea să o întâlnească pe Persida.
Burdea însă voia neapărat să o vadă, aşa că s-au trezit cu el acasă, după câteva zile.  Au petrecut seara împreună cu el şi atunci a descoperit ea ce bărbat deştept are şi ce multă carte ştie. Totuşi între ei au mai rămas neînţelegeri. Amândoi ar fi vrut să se întoarcă acasă, dar nu puteau spune că au fost cununaţi în taină de Codreanu, iar Naţl nu voia ca lumea să se uite urât la ei socotind că trăiesc împreună fără a fi cununaţi.

XVII. Birtul de la Sărărie

Până la urmă cei doi s-au întors. Au luat în arendă cârciuma de la Sărărie, cu bani de la mama lui Naţl. Aceasta şi prietenul Oancea, neştiind că cei doi sunt cununaţi de preot, l-au îndemnat pe Naţl să facă în aşa fel încât să o lase pe Persida cu cârciuma şi el să îşi vadă de viaţa lui, fără ea.
Persida a început să muncească din greu şi a pus hanul şi cârciuma pe picioare. Naţl era acolo ca un oaspete, chefuia cu prietenii în fiecare seară, ba s-a mai apucat şi de jocul de cărţi.
După o vreme, simţind că este însărcinată, Persida s-a bucurat mult, întâi  fiindcă va avea un copil cu Naţl şi apoi pentru că putea, în sfârşit să le spună tuturor că sunt cununaţi. La Viena fusese la un avocat care îi spusese că, dacă mama ei ar spune că s-au cununat cu voia ei, preotul care îi cununase nu ar mai fi fost în pericol. Persida îi spusese că Mara nu ar fi făcut asta cu nici un chip, dar avocatul îi spusese că atunci când va avea un copil o va face.
Persida voi să stea de vorbă cu Naţl, să îi dea vestea cea bună. Nu mai vorbiseră de luni de zile pe îndelete. Ziua ea muncea şi el dormea, seara ea muncea si el petrecea, apoi pleca cu prietenii şi ea adormea frântă de oboseală.
Naţl se schimbase foarte tare. Nu numai că nu se bucură de copil, dar îi spuse şi multe lucruri urâte şi nedrepte, aşa că ajunseră să se bată, Persida cu palmele, iar el cu pumnii. A doua zi el plecă de tot de acasă, fără ştirea ei. Ea munci şi alergă până seara, când i se făcu rău de tot.

* * * 

Urmează Mara (7)

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă!