MARA. Povestire pe scurt (2)

de IOAN SLAVICI

V. Ani de tinereţe

Naţl îşi făcuse anii de ucenicie, era calfă de doi ani şi ar fi trebuit să facă şi doi ani de călătorie pentru a deveni patronul măcelăriei. Asta trebuia să facă la tinereţe aceia care urmau să devină patroni. Mama lui Naţl era  supărată că băiatul simțea iubire tocmai pentru fata Marei. Mara, care era româncă, văduvă şi precupeaţă.


Cum Hubăr voia să scape de grija măcelăriei, să o lase pe mâna băiatului, au pus la cale plecarea,  mai ales că aveau rude şi prieteni peste tot: la Arad, la Timişoara, la Lugoj, la Buda şi la Viena.
La Lipova erau numai doi măcelari şi de aceea ei făceau parte din bresla cojocarilor. Aşa că Bocioacă, starostele, a pus pecetea pe condica de călătorie a lui Naţl şi i-a spus acestuia vreo două vorbe de îndrumare, apăsate, care l-au cam supărat pe Hubăr.
Deocamdată, Naţl a plecat pentru vreo două luni la Arad şi a tras la conacul breslei măcelarilor.
În acelaşi timp au sosit la Arad Mara cu  copiii ei şi au tras la casa lui Claici. Milena, fata lui Claici, urma să se mărite cu Munteanu, imediat ce avea să fie făcut popă. Cum avea nevoie de ajutor la cusut zestrea, au oprit-o pe Persida acolo. Mara a plecat mulţumită că fata nu se întoarce la mânăstire, căci adesea îi fusese teamă să nu rămână la călugărie.
Într-o duminică au fost cu toţii la biserica românească. La întoarcere au trecut prin faţa bisericii catolice, chiar când ieşeau oamenii. Printre ei se afla şi Naţl.
Persida l-a văzut şi a început să tremure fără să ştie de ce,  căci nu înţelegea că asta e iubire. Naţl nu i-a văzut, iar Trică a vrut să meargă după el, dar soră-sa nu l-a lăsat, supărată în sinea ei că el nu a simţit că ea se află acolo.
În ziua nunţii Milenei, pe când nuntaşii se întorceau de la biserică la casa lui Claici, Naţl a trecut pe acolo din întâmplare. Şi-a făcut curaj şi s-a dus să îi vorbească Persidei, sub privirile îngrijorate ale Marei. Văzându-le, Naţl s-a dus la Mara, a salutat-o cu respect şi le-a spus la amândouă că el pleacă la Buda, apoi la Viena şi că va calatori timp de doi ani.

VI. Ispita

La nunta Milenei, pe lângă Persida se aflase tot timpul Codreanu, un prieten al mirelui. Fiu de popă şi nepot de protopop, la toamnă urma să devină el însuşi preot şi să se însoare cu fata preotesei din Buteni. Numai că el simțea iubire pentru Persida, iar aceasta îl simţea şi ea apropiat.
Totuşi, Persida era prea deşteaptă şi prea stăpână pe sine pentru Codreanu. Acesta nu se putea hotărî şi parcă îşi dorea să îl despartă cineva cu sila de ea.
Într-o zi, Trică a venit şi i-a spus Persidei că Naţl e în oraş. Ea s-a făcut că nu îi pasă, dar ar fi dorit ca el să vină să o vadă. Duminică a plecat cu Anca, sora Milenei,  să se plimbe în crâng. Acolo l-a văzut pe Naţl, buhăit la faţă, murdar şi nepieptănat.
Naţl i-a spus că mai stă pe acolo, apoi pleacă la Timişoara şi atât, căci era Anca de faţă. Persida a plecat mulţumită, iar el a rămas, privind-o din urmă cu drag.

VII. Zbuciumare

Naţl nu îşi mai găsea liniştea, nici când era cu tovarăşii săi la băutură. Se plimba prin faţa casei lui Claici de câteva ori pe zi şi în fiecare noapte. Sufletul Persidei era într-un continuu zbucium, ştiind că sunt doi bărbaţi care o iubesc şi cărora le-a stricat liniştea.
Mara sosi şi ea cu protopopul, bucuroasă că mai era puţin şi se învoia cu el pentru nunta Persidei cu Codreanu, să o scape de neamţ.
Pe când erau plecaţi toţi ai casei şi Naţl a trecut pe acolo, Persida a ieşit să vorbească cu el. El i-a vorbit cam uşuratic, iar fata a plecat supărată, spunându-i că nu are să ţină seama de slăbiciunea pe care o are pentru el, căci asta socotea ea că este sentimentul ei de iubire.

* * *

Urmează Mara (3)

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă!