27 aprilie 2018

LA MEDELENI (3)

de IONEL TEODOREANU


Volumul 1.Hotarul nestatornic 


Partea întâi


Capitolul 3. Herr Direktor




La Medeleni sosește unchiul Olguței și al lui Dănuț, fratele tatălui lor. Olguța îl numise Herr Direktor (domnul director), pe nemțește, fiindcă era directorul unei societăți foarte mari, cu electricitate și cu nemți, cum zicea ea. Altfel, copiii îi spuneau moș Puiu, deși nu era moș.
Cei doi frați îl întâmpină cu bucurie pe unchiul lor, sosit cu un nemaivăzut automobil roșu, spre spaima țăranilor, câinilor și găinilor de pe drum. Face cunoștință cu Monica și se bucură că mai are o nepoată.
Ajutat de Dănuț și de Olguța, Herr Direktor se spală și se dă cu colonie, apoi este așezat la masă. Ajutat de copii, se ospătează cu sarmale și cantalup,  apoi trec toți în odaia lui, odaia turcească.
Atunci când venise unchiul la Medeleni prima oară, ceruse să fie culcat în odaia turcească, plină de covoare orientale, măsuțe arăbești și narghilele. Aici erau cinci paturi, iar el spusese că  vrea să  se culce acolo și să viseze că e sultan cu harem. Să se trezească dimineața și să vadă că a scăpat de griji, că paturile sunt goale. Lui conu Costache, tatăl cumnatei sale, doamna Deleanu, îi plăcuse ideea asta și de atunci odaia rămăsese a lui Herr Direktor.
Acum, în odaie se află un mare cufăr-dulap, plin cu lucrurile unchiului, dar și cu daruri pentru toată lumea. Alice, cumnata, primește o pereche de ochelari face-à-main, partituri muzicale pentru pian, mai multe chimonouri japoneze. Fratelui său îi dă țigări orientale și un țigaret de chihlimbar galben.  Cum nu știa de Monica, ei nu-i adusese nimic, dar Olguța are ideea să-i dea un chimonou care era mai mic. Îmbrăcată în chimonou, Monica e pieptănată ca o japoneză de doamna Deleanu. Cei doi frați primesc daruri mult dorite. Dănuț primește o pușcă adevărată, cartușe și o cartușieră, iar Olguța primește cizme și pantaloni de călărie, cu recomandarea ca bluză să-i facă mama, iar cal să-i dea tata.
Se mai desfac multe alte pachete, cu daruri pentru toți. La ideea Olguței se costumează toți, mama cu un chimonou, Olguța în costumul de călărie, Dănuț în costumul mult prea mic de Kami-Mura, cei doi bărbați cu turbane de turci făcute din prosoape. Șoferul neamț e chemat să le facă o fotografie, spre necazul lui Dănuț, care se simte ridicol în costumul prea mic.
Pe seară, copiii pleacă cu Herr Direktor la baltă, să încerce pușca lui Dănuț. Acesta merge închipuindu-se mare împărat, așa cum  de multe ori imaginația lui îl transforma în felurite personaje și îl transporta în locuri din cele mai diverse.
În baltă domnea o broască mare și urâtă, numită de Olguța Fița, după o soră a bunicului ei. Fița Elencu fusese o femeie aprigă și deșteaptă și, din tot neamul ei, nu-i plăcuse decât Olguța, pe care o și făcuse moștenitoarea ei. Când murise, apăruse broasca aceea în baltă și toți credeau că bătrâna se întrupase în ea. Olguța, cea mai dibace la ochit cu pușca, reușește să o nimerească și scapă balta de ea.
La întoarcere, se lasă noaptea. Dănuț rămâne în urmă, iar Monica se întoarce, ca să vină împreună, scăpându-l pe Dănuț de teamă.

* * *

Urmează La Medeleni (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

21 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Asta e părerea ta. Depinde de gusturi și de cât ai mai citit până acum, dragă Delia!

      Ștergere
    2. M a ajutat extrem de mult mulțumesc pentru acest rezumat superb

      Ștergere
    3. Cu plăcere! Mă bucur că te-am ajutat!

      Ștergere
  2. miar placea sa vad cum arata povestirea lui aureliu busuioc cand bunelul era nepot. citind anume opera nu pea am inteles continutul dsi nu pot intelege de unde sa incep rezumatul(( ar prinde bine si altor copii povestirea pe scua acestei opere. apropo de textul la medeleni.. povestirea pe scurt aceasta ma ajutat sa inteleg un volum intreg))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-am fost de folos! Cât despre povestirea aceea, nu cred, dar... cine știe!

      Ștergere
    2. Multumesc mult... Mi-a părut o poveste foarte interesantă

      Ștergere
    3. Este interesantă și frumoasă. Citește-o până la sfârșit. ☺

      Ștergere
  3. Din opinia mea ca un copil de clasa a 5-a cartea e super bine povestita dar am citit si cartea si mai multe rezumate/povestiri dar nu o pot intelege. Si dau test din acest volum

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci asta face parte din primul volum? Am nevoie la niste rezumate toate volumele. Nu de alta dar nu vreau notă mica. Si vreau sa va si felicit, povestiți foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmărește linkurile (trimiterile) scrise cu de la sfârșitul fiecărui episod cu albastru. Vei vedea că am povestit romanul în întregime, adică toate cele trei volume.
      Mulțumesc pentru apreciere!

      Ștergere
    2. câte părți are primul volum pe care l-ați scris?

      Ștergere
    3. Găsești împărțirea romanului pe părți și capitole în primul episod al povestirii mele.
      https://povestiripescurt.blogspot.com/2018/04/la-medeleni-1.html

      Ștergere
  5. M au ajutat foarte mult rezumatele dvs.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumesc pentru această publicație ma-ți salvat! Chiar am avut nevoie de o povestire pe scurt! Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc mult, anu asta trec si eu la romana :))

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !