de IONEL TEODOREANU
Volumul 3 Între vânturi
Partea a patra I
La Medeleni, s-au adunat cu toții, de la începutul lui iulie. Olguța și Monica, Cucoana Catinca și Mircea, apoi Puiu, Pașa, urmând să vină și Herr Direktor.
Olguța așteaptă de două luni vești de la Vania. Se duce zi de zi la gară, să vadă dacă nu i-a venit scrisoare de la el. Cu ocazia asta, îi triază și corespondența miopului șef de gară, domnul Șteflea. În sfârșit primește o telegramă, apoi o scrisoare.
Vania fusese reținut la Curtea Marțială, acuzat pe nedrept de dezertare. Lămurise împrejurările, ba chiar aflase cu acest prilej că fusese decorat cu Legiunea de Onoare. Comandantul regimentului francez în care luptase scrisese și o scrisoare elogioasă despre comportarea militară a lui Vania. Fusese achitat, iar acum se afla la Bălți, unde avea de lichidat o moștenire.
Olguța îi spune doar tatălui ei că va lipsi de acasă și pleacă la Bălți. Trenul care o duce de la Iași la Bălți e populat de călători care, fără excepție, mănâncă semințe și beau alcool tare când nu dorm și sforăie. Pe Olguța nu o deranjează nici zgomotul semințelor sparte, nici sforăitul, nici mirosurile amestecate de cizme, usturoi, tutun și sudoare. O distrează toate, nu o supără nici chiar ploaia care cade fără oprire și ajunge cu bine la Bălți.
Aici, la Bălți, pretutindeni domnește noroiul. Oamenii poartă niște galoși uriași legați cu curele de încălțări. Olguța pierde un pantof în noroi și îl aruncă și pe celălalt după perechea lui, apoi se încalță cu papucii din valiză. Se spală și se schimbă la hotel, apoi pleacă la adresa lui Vania, care stătea în casa unui prieten, plecat din localitate.
Cei doi se regăsesc cu drag. Vania fuge să facă cumpărături, căci nu avea mai nimic în casă. Le aduce, iar Olguța, gospodina lui, aranjează totul. Mănâncă, apoi Olguța îi cântă la pian cu tot sufletul ei, oferindu-i ceea ce dorea el de ani de zile: muzică adevărată. Îi cântă din Bach, Chopin, apoi Beethoven, la un bătrân pian, abia acordat. Olguței i se pare că abia acum se justifică cele zece ore pe zi, timp de trei ani de studiu înverșunat al pianului, la Paris.
Spre seară, Vania își amintește de moscheea Jeni Validé Giami, moscheea tinerei sultane, din Constantinopol. La apusul soarelui, lumina filtrată de vitraliile ei verzi, dădea impresia luminii din pădurile de brazi. Acolo îi spune el Olguței că o va duce, când vor ajunge la Constantinopol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !