27 aprilie 2018

LA MEDELENI (16)

de IONEL TEODOREANU

Volumul 3 - Între vânturi


Partea a doua

În timp ce Monica a studiat la Paris, Dănuț nu s-a mai dus la Medeleni, s-a mutat la părinți, în Iași, chiar în camera Monicăi.
După război, Dănuț a terminat Dreptul și profesează ca avocat, deși nu-i place, angajat chiar la biroul tatălui său. Noaptea scrie nuvele psihologice, ziua pledează în procese, întâlnind în lumea avocaților și pe un alt Deleanu, Puiu, avocat și el, vestit pentru viața de chefuri pe care o ducea, având-o ca amantă pe Rodica.


Mircea, acum profesor, cu un doctorat în filosofie luat în Germania,  insistă ca Dănuț să scrie și să publice și îl duce la fondatorul revistei Viața contimporană. Până la urmă Dănuț îi dă acestuia unul dintre caietele ce conțineau creațiile sale.
Într-o dimineață, Dănuț găsește un bilet în care mama îl anunță că în seara aceea se reîntoarce Monica, așa că trebuie să elibereze camera, ca să i-o pregătească.

Partea a treia

În fosta casă Dumșa, casa mamei lui Dănuț, se face curățenie generală și se face focul în sobe. Se acordează pianul, la bucătărie și miroase a cozonaci cum mirosea la Medeleni în vacanțe. Vine și mama lui Mircea să ajute la pregătiri, iar Dănuț umple casa cu flori, pe lângă cele puse de mama lui.
Dănuț se duce la gară cu automobilul. Sosește și Puiu, foarte elegant, cu o trăsură. Trenul îi aduce pe domnul Deleanu, pe Olguța și pe Monica. Acasă, părinții și prietenii, dar și vechii servitori ai casei sunt îngropați sub un munte de daruri de către Olguța. Fiecare primește cu uimire exact acele daruri pe care și le dorise cel mai mult vreodată, căci Olguța nu uitase nimic și pe nimeni. De la șalurile prețioase și colorate pentru baba din bucătărie și ceasul cu muzică pentru Neculai, la testeaua cu ace englezești, cu capul din aur, pentru mama, cărți deosebite pentru Dănuț și inelul mult visat pentru Puiu, la portretul ciudat al Olguței făcut de Alexandru Pallă și oferit lui Mircea, toate îi încântă, mai ales pentru că darurile dovedesc că Olguța nu-i uitase și trăise la Paris cu ei în suflet.
Cu toate acestea, Olguța era desprinsă de ai ei prin iubirea pentru Vania. Vania Dumșa semăna fizic și la fire cu Fița Elencu Dumșa. La vremea când fusese student, stătuse în casa lor. Nu era prea agreat de nimeni, dar era primit fiindcă făcea parte din neamul Dumșa. Numai Olguța îl plăcuse, copilă fiind. Când Vania plecase din casa lor, Olguța îl păstrase în amintirea sufletului ei. Acum îl iubește și așteaptă un semn de la el.

* * * 

Urmează La Medeleni (17)

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !