AMINTIRI DIN COPILARIE (2) Caprele Irinucăi

de ION CREANGĂ

Discuțiile părinților despre școală au încetat când Nică s-a îmbolnăvit de holeră. Noroc cu moş Ţandură şi tovarăşul său că l-au scăpat de boală. În vara aceea tată-său nu i-a mai zis nimica, l-a lăsat în voia lui.

Iarna, mama a început iar să-i spună tatei de şcoală. Până la urmă a venit bunicul, David Creangă din Pipirig, şi a spus că îl duce cu Dumitru al lui la Broşteni la şcoală. Zicea el că e bună cartea şi pentru socoteala banilor şi pentru mângâierea sufletului.
Bunicul i-a dus pe cei doi băieţi la Broşteni şi i-a aşezat în gazdă la o femeie, Irinuca. Casa ei era o cocioabă veche, aşezată chiar sub munte. Bărbatul şi fata Irinucăi lucrau la pădure toată săptămâna. Pe lângă casă, Irinuca avea un ţap şi două capre. Caprele Irinucai erau slabe şi râioase și dormeau în tinda casei.
La şcoală, a mers bine, în afară de faptul că profesorul a poruncit unuia dintre şcolari să îi tundă la piele pe cei doi, căci aveau plete.
În primăvară, băieţii s-au trezit plini de râie de la caprele Irinucai... Deşi era înainte de Buna-Vestire, prin martie-aprilie, fusese neobişnuit de cald, de se topise omătul. Băieţii s-au uns cu leşie, au stat la soare până s-a uscat pe ei, apoi au intrat să se scalde în Bistriţa. Nu era puţin lucru, căci totuşi era frig,  însă  nu au răcit, dar nici de râie nu au scăpat.
Într-o zi, pe când Irinuca era dusă în sat, băieţii s-au suit pe munte, mai sus de casa ei şi au urnit o stâncă din locul ei. Stânca s-a dus la vale, a dărâmat gardul şi casa Irinucăi, a făcut bucăţi o capră şi s-a oprit numai în Bistriţa.
Speriaţi, băieţii şi-au luat lucrurile  şi au fugit la Borca, la fratele lui Dumitru. În Duminica Floriilor, băieţii porniră la drum spre Pipirig, împreună cu doi plăieşi. Uitând de râie şi de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, băieţii s-au bucurat de vreme, cât a fost frumoasă.
Au cules viorele şi toporaşi pe drum, apoi i-a prins o vijelie cumplită, care a dat în lapoviţă, apoi  într-o ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munţi, dogoriţi pe o parte de flacăra unui foc uriaş, îngheţaţi de vremea cea rea pe cealaltă parte.
A doua zi, spre seară, au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica  a tras întâi un bocit, cum îi era obiceiul, apoi i-a îndopat cu tot ce avea mai bun. I-a dat  pe băieţi pe tot trupul cu unsoare de mesteacăn şi i-a pus să stea la căldură, pe cuptor. În cîteva zile băieţii s-au vindecat de râie, dar tot atunci a primit şi bunicul veste despre paguba pricinuită Irinucăi, pentru care bunicul a plătit patru galbeni.
În Sâmbăta Paştilor a ajuns şi Nică acasă la ai săi, în Humuleşti. A doua zi a cântat foarte frumos la biserică, spre bucuria mamei, a părintelui Ioan şi a Smărăndiţei. Mai târziu, Nică nu a mai fost aşa de bucuros, fiindcă au râs fetele de el, văzîndu-l tuns chilug.

* * *

Pentru a citi textul întreg al fragmentului, dă clic aici !

Urmează Amintiri din copilărie 3. Mama și isprăvile copilăriei

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !