de ION CREANGĂ
Partea a II-a
Naratorul îşi aminteşte cu bucurie de casa părintească, de joaca mâţelor cu sfoara cu smotocei legată de mama de stâlpul hornului, de joaca cu fraţii şi surorile sale şi cu copiii de prin vecini, de isprăvile copilariei.
Îşi aminteşte cu drag de mama, vestită pentru năzdrăvăniile sale.
Când era pe sfârşite vreo furtună, mama îi spunea să iasă şi să râdă la soare, ca să se îndrepte vremea şi vremea se îndrepta... Mama alunga grindina din sat înfigând toporul în pământ în faţa uşii, mama bătea vreun lemn de care se lovea băiatul şi îi trecea durerea, mama îi zicea de deochi, mama era plină de minunăţii în vremea copilăriei sale.
Dacă mama încerca şi ea să se odihnească, tocmai atunci copiii se jucau mai cu foc. Când venea tata noaptea de la pădure, ei îi săreau în spate, iar tata îi arunca în sus şi îl săruta pe fiecare. Când tata începea să mănânce, ei scoteau mâţele de prin cotruţe şi începeau să tragă de ele până când începeau să îi zgârie şi să îi scuipe.
Mama îl certa pe tata că îi alintă, el îi zicea să îi lase să se joace cât sunt mititei, că atunci când vor fi mari nu vor scăpa de griji şi le va trece cheful de ispravile copilariei.
Într-o iarnă, în ajunul Sfântului Vasile, Nică a vrut să se ducă cu uratul, cu Pluguşorul.Tată-său nu a vrut să-l lase că era zăpada mare şi atunci băiatul a fugit iute, uitând talanca acasă. Nici ceilalţi băieţi nu aveau, nu aveau nici buhai, aşa că au luat o coasă ruptă, un vătrar, băşica de porc umplută cu boabe şi umflată şi au pornit. N-au făcut nici o ispravă. Popa Oşlobanu a aruncat cu lemne după ei, că au venit prea devreme, iar o femeie a aruncat şi ea cu vătraiul după ei, că nu suna urătura bine. S-au lăsat păgubaşi şi s-au întors pe la casele lor, rebegiţi de frig şi hămesiţi de foame.
Când punea mamă-sa, Smaranda, laptele la prins, Nică lingea smântâna de deasupra în fiecare zi, fie că era post, fie că nu. Mama se ducea la vremea cuvenită şi nu mai găsea nimic. Îi zicea ea ce merita, dar Nică se făcea că nu pricepe.
Nică se ducea mereu pe la moş Chiorpec ciubotarul, să îi ceară curele ca să-şi facă bici. Sâcâit, moşul îl prindea şi îl ungea pe la gură cu unsoare pentru ciubote. Nică se ducea acasă plângând şi scuipând în toate părţile, dar mama îi dădea dreptate ciubotarului, bucuroasă că l-a învăţat minte pe băiat.
Îşi aminteşte cu drag de mama, vestită pentru năzdrăvăniile sale.
Când era pe sfârşite vreo furtună, mama îi spunea să iasă şi să râdă la soare, ca să se îndrepte vremea şi vremea se îndrepta... Mama alunga grindina din sat înfigând toporul în pământ în faţa uşii, mama bătea vreun lemn de care se lovea băiatul şi îi trecea durerea, mama îi zicea de deochi, mama era plină de minunăţii în vremea copilăriei sale.
Dacă mama încerca şi ea să se odihnească, tocmai atunci copiii se jucau mai cu foc. Când venea tata noaptea de la pădure, ei îi săreau în spate, iar tata îi arunca în sus şi îl săruta pe fiecare. Când tata începea să mănânce, ei scoteau mâţele de prin cotruţe şi începeau să tragă de ele până când începeau să îi zgârie şi să îi scuipe.
Mama îl certa pe tata că îi alintă, el îi zicea să îi lase să se joace cât sunt mititei, că atunci când vor fi mari nu vor scăpa de griji şi le va trece cheful de ispravile copilariei.
Într-o iarnă, în ajunul Sfântului Vasile, Nică a vrut să se ducă cu uratul, cu Pluguşorul.Tată-său nu a vrut să-l lase că era zăpada mare şi atunci băiatul a fugit iute, uitând talanca acasă. Nici ceilalţi băieţi nu aveau, nu aveau nici buhai, aşa că au luat o coasă ruptă, un vătrar, băşica de porc umplută cu boabe şi umflată şi au pornit. N-au făcut nici o ispravă. Popa Oşlobanu a aruncat cu lemne după ei, că au venit prea devreme, iar o femeie a aruncat şi ea cu vătraiul după ei, că nu suna urătura bine. S-au lăsat păgubaşi şi s-au întors pe la casele lor, rebegiţi de frig şi hămesiţi de foame.
Când punea mamă-sa, Smaranda, laptele la prins, Nică lingea smântâna de deasupra în fiecare zi, fie că era post, fie că nu. Mama se ducea la vremea cuvenită şi nu mai găsea nimic. Îi zicea ea ce merita, dar Nică se făcea că nu pricepe.
Nică se ducea mereu pe la moş Chiorpec ciubotarul, să îi ceară curele ca să-şi facă bici. Sâcâit, moşul îl prindea şi îl ungea pe la gură cu unsoare pentru ciubote. Nică se ducea acasă plângând şi scuipând în toate părţile, dar mama îi dădea dreptate ciubotarului, bucuroasă că l-a învăţat minte pe băiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !